Serviciu de Evidenţa Persoanelor şi la Dobreşti

0
368

Locuitorii din comuna Dobreşti nu mai trebuie să se deplaseze în localitatea Bechet pentru a-şi întocmi actele de identitate. Începând de joi, 13 iunie, îşi deschide activitatea în comună Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Dobreşti, care va sta la dispoziţia celor care doresc să-şi elibereze o serie de acte de identitate sau să le preschimbe pe cele vechi. Potrivit directorului Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, în subordinea căreia se află şi serviciul din Dobreşti, Marin Stănică, persoanele care nu deţin acte de identitate şi îndeplinesc condiţiile de vârstă, deţinătorii de cărţi sau buletine de identitate care au expirat sunt aşteptaţi să solicite eliberarea de noi documente chiar din prima zi de lucru. Programul de funcţionare va fi zilnic, de lună până vineri, între orele 8.00 şi 16.30, în ziua de miercuri ghişeul fiind deschis până la ora 18.30. Serviciul se doreşte să vină în sprijinul celor 2.425 de locuitori care sunt înregistraţi în comună.