Performanţă la nivel naţional, în educaţie financiară, pentru elevii craioveni

0
430

În perioada martie – iunie a.c., Royal Bank of Scotland (RBS) România împreună cu Fundaţia Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Economică (Fundaţia C.R.E.D.E.) au organizat Concursul Naţional MoneySense. Acesta a vizat elevii din liceele din România, ca parte a MoneySense, program RBS de educaţie financiar-bancară. Echipa Colegiului National Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova, coordonată de prof. Nicoleta Mihai, a reușit să obţină o performanţă: locului I la nivel naţional, cu nota 9,87. Munca tinerilor câştigători a fost răsplătită cu diplome şi vouchere eMAG în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare participant.

Concursul Naţional MoneySense s-a adresat tinerilor din colegii, licee sau grupuri şcolare în încercarea de a-i sprijini în administrarea finanţelor personale şi pentru mai buna înţelegere a diferitelor produse şi servicii financiar-bancare. Astfel, MoneySense acoperă noţiuni de bază legate de bănci, produse bancare, administrarea finanţelor personale şi dezvoltarea unei afaceri. Concursul a  urmărit patru probe: „Prezentarea echipei”, „Ambasadorii MoneySense”, „Planul de implementare”, „Eseu cu tema Planuri de viitor”.

În competiție s-a înscris și echipa „Megamax” a Colegiului National Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova – formată din elevii Bogoslov Adriana, Popescu Alexandra, Stanciu Mădălina, Firicel Mihaela, Ion Anca și Spidonescu Adrian, coordonator fiind prof. Nicoleta Mihai –, care a reușit o adevărată performanță: locul I la nivel naţional, cu nota 9,87. Pentru proba „Ambasadorii MoneySense”, echipa „Megamax” s-a bucurat de sprijinul Andrei Dina, absolventă a colegiului craiovean, iar în prezent proprietar al unei pensiuni, care a prezentat elevilor, în cadrul seminarului „Tineri antreprenori de succes”, paşii necesari în derularea unui afaceri reuşite.

După cum a precizat prof. Nicoleta Mihai, în cadrul procesului de jurizare s-a ținut cont, între altele, de spiritul de observaţie şi de organizare al echipei, capacitatea de analiză a problemelor comunităţii şcolare, modul de identificare a problemei şi de prezentare a proiectului, ingeniozitatea expunerii şi a soluţiei propuse, spiritul practic al proiectului, modalităţile de atragere şi utilizare a resurselor umane implicate, ca și de aprecierea proiectului prin prisma obiectivelor SMART (simple, măsurabile, posibile de realizat, realiste, încadrate în timp) şi a creativităţii în abordare.

Locurile următoare la Concursul Naţional MoneySense au fost câştigate de echipe de la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti şi Liceul Teoretic „Apaczai Csere Janos” din Cluj-Napoca. În România, programul MoneySense este realizat de RBS România în parteneriat cu Fundaţia C.R.E.D.E. în București și în judeţele Argeş, Bihor, Braşov, Cluj, Dolj, Iaşi, Mureş şi Timiş.