Sesizare la Drănic că ar fi dispărut peste 100 de buletine de vot

0
400

Pe tot parcursul zilei au fost reclamaţii cu privire la lipsa unor buletine de vot, însă, de departe, cea mai “consistentă” cifră a venit de la Drănic. Aici, la ora 18.40, procesul de votare de la Secţia Nr. 1 Drănic a fost suspendat de preşedintele secţiei de votare, întrucât unul din membrii biroului secţiei de votare a apelat numărul de urgenţă 112 sesizând faptul că din incinta secţiei de votare lipsesc peste 100 buletine de vot din toate cele 4 categorii. “Am fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că ar fi dispărut aproximativ 100 de buletine de vot din incinta secţiei de votare, de la fiecare categorie. A fost suspendat procesul de vot, la faţa locului a fost trimisă o echipă de cercetare pentru verificări, şi s-a trecut la numărarea buletinelor de vot nefolosite, urmând a se compara cu numărul persoanelor care şi-au exercitat deja dreptul de vot, pentru a se stabili dacă cele sesizate se confirmă”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, şeful Centrului de Comunicare Judeţean Dolj. Procesul de vot a fost reluat în jurul orei 20.00, pentru că oamenii insistau că vor să voteze, însă cercetările nu se finalizaseră.