Incidentele, destul de numeroase, au dus la suspendarea scrutinului în multe secţii

0
319

Câteva sute de localnici au protestat, ieri, în faţa secţiei de votare din localitatea Curcani, judeţul Călăraşi, nemulţumiţi că nu pot vota, ei forţând intrarea în secţie şi împingându-se cu jandarmii, întrucât procesul electoral fusese suspendat. Secţia de votare era închisă de la ora 9.00, după ce mai mulţi localnici, reprezentându-i pe doi dintre candidaţi, s-au agresat, iar unul dintre candidaţi a intrat în secţie şi a distrus trei urne de vot, acuzând fraudarea alegerilor. „Un candidat la Primăria Curcani, de 42 de ani, membru al unei formaţiuni politice, a intrat în secţiile 1, 2 şi 3 din clădirea şcolii generale şi a distrus trei urne de vot. Nu au fost agresaţi membrii secţiei de votare, iar în prezent bărbatul este audiat pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, Ramona Tudor. Jandarmii şi poliţiştii au fost nevoiţi să intervină în forţă pentru a-i calma pe alegători. După circa trei ore, biroul electoral a decis reluarea votării.

Un bărbat din Petrila şi-a dat foc chiar în secţia de votare amenajată în incinta Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi” din localitate, el susţinând, înainte de a recurge la acest gest, că ani la rând a fost dezavantajat de primarul şi secretarul localităţii. Echipajele de intervenţie, formate din jandarmi, poliţişti şi pompieri, erau deja la faţa locului când s-a produs incidentul, întrucât au fost anunţate că o persoană ameninţă că îşi va da foc în faţa liceului, aşa că au reuşit să stingă flăcările cu un extinctor. Bărbatul a fost dus la Spitalul din Petroşani cu o ambulanţă.

Trei persoane, printre care şi un candidat la primărie, din localitatea ialomiţeană Moviliţa, au fost reţinute ieri pentru mită electorală. Au fost identificate şase persoane care au declarat că au înmânat actele de identitate candidatului, urmând să primească, fiecare, câte 50 de lei, potrivit directorului de comunicare al MAI, Marius Militaru. Persoanele de legătură ar fi primit 150 de lei, urmând să intre în posesia restului de bani după alegeri. Alţi doi bărbaţi din judeţul Giurgiu sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi că oferă bani oamenilor pentru a vota cu unul dintre candidaţii la Primăria Călugăreni, asupra lor fiind găsită suma de 1.600 de lei şi o listă cu nume. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Giurgiu, oamenii legii s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 56 de ani, din satul Uzunu, comuna Călugăreni, oferea 70 de lei oamenilor din localitate pentru a vota cu unul dintre candidaţii la primăria din localitate.