Spania a cerut ajutor pentru băncile sale

0
366

Spania a cerut deja „un ajutor financiar european” pentru redresarea sectorului său bancar, a anunţat sâmbătă ministrul Economiei, Luis de Guindos (foto), după conferinţa Eurogrup. „Aceste fonduri vor fi direcţionate către (n.r. – fondul public de ajutor al sectorului) Frob şi acesta va injecta banii în băncile care solicită acest lucru”. Luis de Guindos a refuzat să ofere alte detalii asupra solicitării. Madridul aşteaptă acum, pentru o solicitare concretă, în cifre, rezultatul unui audit efectuat de firma germană Roland Berger şi cea americană Oliver Wyman, şi acesta trebuie prezentat nu mai târziu de 21 iunie guvernului. Pe de altă parte, şi zona euro se pregăteşte să răspundă favorabil cererii de ajutor a Spaniei. Conform planului Eurogrupului pentru Madrid, s-ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro. În schimb, Madridul ar dori ca planul de ajutor să nu fie asortat şi cu noi măsuri de austeritate. „Condiţiile vor fi impuse băncilor, nu societăţii spaniole” a declarat ministrul spaniol citat, care a mai precizat că ajutorul va fi dirijat 30% băncilor care sunt în mare dificultate şi identificate ca atare în raportul FMI publicat vineri seara. Ajutorul financiar va fi furnizat de Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) şi Mecanismul European de Stabilitate (MES). FMI, care participă la discuţiile cu Eurogrupul, a fost invitat să supervizeze punerea în aplicare a ajutorului. Mai mulţi lideri europeni şi-au exprimat punctul de vedere. „Este un bun acord, este un semnal de mare solidaritate”, a spus ministrul francez al Finanţelor, Pierre Moscovici, precizând că insistă „ca toate condiţiile să fie limitate la sectorul bancar” spaniol şi să nu fie invocate „politici de austeritate”. Omologul său german, Wolfgang Schauble, a salutat acordul încheiat cu Spania, într-un comunicat difuzat sâmbătă. Chiar şi Comisia Europeană s-a declarat dispusă să procedeze rapid la evaluările necesare, pentru a oferi condiţii adecvate sectorului bancar. Până acum, Spania s-a menţinut consecventă pe poziţiile sale, nesolicitând ajutor. Chiar în urmă cu o săptămână, premierul Mariano Rajoy, al cărui guvern a fost instalat în luna ianuarie, excludea orice ajutor extern. Asta până când FMI a devoalat estimările sale în privinţa băncilor spaniole. După efectuarea testelor de rezistenţă a sistemului bancar spaniol, FMI a concluzionat că acesta are nevoie de cel puţin 40 miliarde euro. În realitate este vorba de dublu, pentru o stabilitate ce ar putea evita ca Spania să derapeze şi să sufere un atac speculativ pe pieţe. Estimările coincid cu ale agenţiei de rating Fitch, care vorbeşte de 50-100 de miliarde de euro, în timp ce Standard&Poor’s nu evită să menţioneze o sumă cuprinsă între 80 şi 112 miliarde euro. Spania a fost presată din toate părţile pentru a cere acest ajutor: sâmbătă dimineaţă, preşedintele Băncii Centrale germane, Bundesbank, Jens Weidman, a recomandat Spaniei să ceară ajutor european. „Dacă Spania este copleşită de nevoile sale de finanţare, atunci trebuie utilizate instrumentele create pentru aşa ceva” a estimat el. Sâmbătă seara, preşedintele Eurogrup a spus că „soluţia să vină cât mai repede”. În acelaşi sens s-a pronunţat şi cancelarul german, Angela Merkel, care a spus că Europa are tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea stabilă a zonei euro. Un mesaj de urgenţă a venit şi din partea preşedintelui american, Barack Obama: „Europa are mijloacele de a acţiona, ea ştie ce trebuie să facă, dar totul trebuie făcut repede”. Spania a devenit a patra ţară a zonei euro care solicită un ajutor financiar după Grecia (240 miliarde euro), Irlanda (85 miliarde euro) şi Portugalia (78 miliarde euro). Ideea de a injecta bani direct în sistemul bancar, ocolind statul, este, însă, un scenariu nou. În prezent, tratatele UE interzic acest tip de manevră.