Nu mai discutasem de ceva vreme cu Mihai Anghel, patronul Cerealcom Segarcea, şi intenţionam să-i reproşez faptul că donaţia consistentă şi generoasă făcută Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, în valoare de un milion de lei, încorporată în aparatură medicală, risca să rămână „anonimă”, dacă nu aflam despre ea, din ediţia online a „Cotidianului”. E drept că, de regulă, patronul Cerealcom, excesiv de discret, nu „bate toba” când face astfel de fapte caritabile, pentru a nu se vedea… înjurat. Nimic nu mai este surprinzător, de multă vreme. Producţia de lucruri trăznite a fiecărei zile ar putea constitui materia primă pentru o enciclopedie. Între comentariile numeroase, la relatarea menţionată, în virtutea libertăţii de exprimare, unul dacă nu două, erau desăvârşit răutăcioase, dar şi anacronice: „Boss-ul Cerealcom Dolj, e unul dintre beneficiarii artei secu-ristice de „privatizare prin cuponiada” – in vremurile mahmurului Vacaroiu. Azi detine monopolul silozurilor de cereale in Dolj si se numără printre extra-ordinarii cultivatori de cereale subventionate din România. Anghel a câştigat de-a lungul timpului milioane bune de pe urma comerţului cu cereale şi mai ales a fluctuaţiilor aranjate de preţuri de la un sezon la altul.” O prostie rotundă, rece şi insalubră. Cum la vremea privatizării ex-IAS-ului Segarcea, cotiduanul Cuvântul Libertăţii a scris, în serial, despre filmul năucitor al întregii poveşti, de reţinut rămâne doar realitatea: Mihai Anghel şi-a adjudecat activele scoase la privatizare, pe mandatul de ministru al Agriculturii al lui Ioan Avram Mureşan, care a tranşat licitaţia în ultima zi a sa la ministerul păstorit, prin instanţele de judecată. Adică prin 2003-2004. A avut momente de cumpănă, dar s-a luptat până la capăt. Când soluţia judecătorească finală i-a descreţit fruntea, o altă belea venea de la guvern, de data aceasta, întrucât generase o nemulţumire politică şi o problemă delicată pentru premierul Adrian Năstase în discuţiile cu cancelarul Gerhard Schroder. Lucruri vechi şi locul lor poate figura într-o monografie a ceea ce este astăzi Cerealcom Segarcea în economia agrară a Doljului. S-ar mai putea vorbi despre „renaşterea” Domeniului Coroanei, cu vinurile sale, premiate la toate competiţiile internaţionale, la care participă. Ca un fapt divers, pe care l-am mai evocat, din toate fostele intreprinderi agricole de stat din Dolj, multe dintre ele mai bine cotate decât Segarcea, nici una n-a mai rămas… ca amintire. Deci: Cerealcom Segarcea n-are nici o legătură cu privatizarea prin cuponiadă, metodă care a avut umbrele şi luminile ei. Faptul că Mihai Anghel administrează o mare exploatare agricolă, dispune de silozuri de mare capacitate de stocare a producţiei este o realitate. Nici asta nu e bine? E uşoară munca în agricultură, nu-i aşa? Vin bani de la APIA? Spuneam odată, că noua civilizaţie a câmpiei doljene începe de la Segarcea în colo, spre sud şi spre est. Sunt mulţi fermieri de reală ţinută, racordaţi la tehnologiile de ultimă oră, pe umerii cărora se sprijină agricultura doljeană, care contează –repetăm- în balanţa cerealieră a ţării. Şi nu numai. De când ţin minte, şi mai demult, dialogul fundamental al oamenilor de la Dunăre, la vremea asta, a cuprins obligatoriu întrebarea: cum e grâul? Mihai Anghel mi-a spus că orzul e salvat, după poaia de acum câteva zile dar grâul mai are de traversat luna mai. În fine, să revenim: să stigmatizezi un om, pentru faptele lui bune, cum ar fi o donaţie consistentă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în astfel de vremuri, e un semn neliniştitor a ceea ce se petrece cu noi, de la o vreme. La aşa ceva nu vrem să reflectăm, când cultivăm liber înclinaţiile, afinităţile, convingerile noastre.
