„La mulţi, Europa!”, „La mulţi ani, România!”, de la Grădiniţa „Phoenix” din Craiova

0
398

ponixGrădiniţa cu Program Prelungit „Phoenix” din Craiova a încheiat, în urmă cu două zile, una dintre cele mai frumoase activităţi educative , dedicată aniversării a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. „În contextul aniversării, am ţinut să prezentăm un program artistic, prin care am omagiat atât intrarea noastră în Uniunea Europeană, cât şi Ziua Independenţei şi Ziua Europei”, a precizat prof.  Georgeta Dăogariu, director al Grădiniţei „Phoenix”.

 Preşcolarii din cele zece grupe au realizat, sub îndrumarea cadrelor didactice, lucrări plastice, colaje, folosind diverse tehnici inventate la activităţile în grupele preşcolare. Cei mai mari au interpretat două piese muzicale în limba engleză şi au prezentat un dans popular românesc. „Suntem un colectiv capabil să răspundă cerinţelor educaţionale moderne şi încercăm, prin metode inovatoare, să pregătim viitorii şcolari de elită, cei care vor deveni cetăţeni europeni”, a mai spus Georgeta Dăogariu.