Criminalul de la Desa condamnat la 7 ani şi 6 luni de puşcărie

0
342

Magistraţii Tribunalului Dolj l-au condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe doljeanului de 49 de ani, din comuna Desa, care şi-a înjunghiat mortal un vecin, la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Bărbatul a ajuns în spatele gratiilor la jumătatea lunii iulie, anul trecut, după ce, în urma unui scandal cu concubinul surorii sale, care îi era şi vecin, pornit de la pompa cu care îşi udau grădinile, l-a lovit direct în inimă cu un cuţit. Sentinţa Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, Petrică Marinescu, a fost arestat preventiv pe 16 iulie 2017, după ce a înjunghiat mortal un bărbat în vârstă de 51 de ani, în comuna doljeană Desa. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în acest caz, autorul, Petrică Marinescu, de 49 de ani, şi victima, Iulian Bulin, de 51 de ani, erau vecini, gospodăriile lor fiind despărţite de un gard. Mai mult decât atât, sora lui Marinescu era concubina lui Bulin. Cei trei şi-au făcut o grădină de legume în apropiere, împărţind pe jumătate o bucată de teren, şi foloseau pentru udat fântâna lui Marinescu. Duminică, 16 iulie 2017, dimineaţa, Bulin şi concubina lui s-au trezit primii, s-au apucat de udat, iar Marinescu, atunci când s-a trezit şi a văzut că cei doi se puseseră pe udat, s-a supărat. L-a calmat sora sa, care i-a spus că o să-l anunţe când termină ei, să-şi poată uda şi el partea de grădină. Bărbatul a plecat în casă, însă, ceva mai târziu, când a vrut să ude şi el, a găsit priza arsă şi de aici a izbucnit scandalul. Petrică Marinescu s-a certat cu Bulin până când, la un moment dat, a scos un cuţit cu care l-a lovit pe vecin direct în inimă, printr-o spărtură din gard pe care o foloseau ca să treacă de la unul la altul. Medicii chemaţi la faţa locului n-au mai putut face nimic pentru victimă, decât să constate decesul, iar autorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind şi acum în spatele gratiilor.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a cerut să beneficieze de prevederile legale vizând reducerea limitelor de pedeapsă, iar la sfârşitul săptămânii trecute a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare cu executare: „Condamnă pe inculpatul Marinescu Petrică la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare. Scade din durata pedepsei închisorii perioada detenţiei preventive de la 16.07.2017 la zi şi menţine starea de arest preventiv a inculpatului”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.