Cancelarul german Angela Merkel i-a transmis preşedintelui rus Vladimir Putin că Ucraina nu ar trebui exclusă din proiectul gazoductului Nord Stream 2, al cărui obiectiv este transportarea gazului natural din Rusia spre Germania. Cancelarul german încearcă să soluţioneze disputa între Kiev şi Moscova. Ucraina consideră că gazoductul Nord Stream 2 va intensifica dependenţa Europei de Vest de gazul natural din Rusia. În cadrul unei întrevederi cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la Berlin, Merkel a declarat că „este imposibil ca Ucraina să nu joace un rol semnificativ în tranzitarea gazelor”. „Am subliniat faptul că realizarea proiectului Nord Stream 2 nu este posibilă fără claritatea viitorului rol al Ucrainei. Aşadar, nu este doar o problemă economică, ci există şi aspecte politice care trebuie luate în considerare”, a declarat Merkel în urma unei convorbiri telefonice cu Vladimir Putin. Gazoductul ar putea dubla cantitatea de gaz provenită din Rusia în Germania până la sfârşitul anului 2019. Ucraina ar putea câştiga până la 3 miliarde de dolari pe an dacă va deveni un teritoriu de tranzit. Germania a argumentat că ar putea fi o sursă valoroasă de venit pentru o ţară a cărei economie a suferit în urma conflictului cu separatiştii pro-ruşi. Merkel a declarat că dependenţa Europei de gazul provenit din Rusia nu poate fi evitată. Proiectul Nord Stream 2 a fost propus pentru livrarea unei cantitaţi mai mari de gaze din nodul Siberiei, cu ajutorul unei rute mai scurte decât cea deja existentă, ceea ce ar ajuta la scăderea costurilor. Gigantul rus Gazprom încearcă să construiască, împreună cu firmele europene, o conductă de 1.200 de kilometri care să transporte gazul natural din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice. Înainte de vizita la Berlin, Petro Poroşenko a numit proiectul Nord Stream 2 „o mită politică pentru loialitatea Rusiei”. Într-un interviu dat luna trecută, acesta s-a referit la susţinătorii proiectului ca fiind „complicii Rusiei în războiul hibrid”.