Avem premianţi în învăţământul tehnic

0
330

Învăţământul tehnologic şi profesional dă semne de revenire, fapt care a fost subliniat şi în cotidianul nostru, cel puţin în ultimele săptămâni. Dovezi sunt multiple, cele mai proaspete fiind rezultatele obţinute de elevii doljeni la fazele naţionale a Olimpiadelor pe specialităţi, mai mulţi şcolari putându-se mândri cu rezultatele şi diplomele obţinute.

Simona Ciulu

La Caracal, s-a desfăşurt faza naţională a Olimpiadei Agicole – specializarea „Creşterea animalelor”. Premiul I a fost obţinut de către  Marinela Boruz , cls.a XII-a la Liceul Tehnologic „Aurelian Ionete” Malu Mare, la aceeaşi competiţie fiind premiat, cu „menţiune”, şi Mihai Cosmin Vlăduţ, elev din cls.a XI-a, cursant tot la insituţia de învăţământ amintită. La Cluj-Napoca, a avut loc faza naţională la specialitatea „Mecanică”, Ionuţ Daniel Avram, de la Colegiul „Ştefan Odobleja” (cls.a XII-a) reuşind să ocupe treapta a II-a a podiumului de premiere. Nu trebuie omis nici Florin Andi Popa, aflat în penultima clasă de învăţământ preuniversitar, la Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” – Băileşti, care, la Bacău, o obţinut o „menţiune”, la faza naţională a Olimpiadei  – specializarea „Electric”. Pe „Protecţia mediului”, învăţământul doljean se poate mândri cu cele două locuri aflate în îmediata vecinătate a podiumului, obţinute la Suceava, de către Theodora Sabina Mihaela Ecobici (cls.a XI-a) şi  Andreea Gabriela Cioroianu  (ultima clasă de liceu), ambii de la Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” din Craiova. Nu lipseşte niciun laureat din cadrul învăţământului gimnazial, Ovidiu Andrei Popescu, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova obţinând atât o „menţiune”, cât şi Premiul Special alş Juriului pentru lucrarea practică, la competiţia desfăşurată la Hunedoara. La Craiova, s-a desfăşurat faza naţională a Olimpiadei de Industrie Alimentară, din Dolj participând do elevi, unul dintre ei,  Florin Curcă, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară obţinând o „menţiune”.  „S-a bucurat de succes faza susţinută la Cr5aiova, dar altceva vreau să subliniez: învăţământul tehnologic şi profesional este pe un drum ascendent, iar rezultatele stau mărturie. Aceşti copii care au obţinut recunoaştere naţională dau doâvada că avem speranţe în ceea ce priveşte specializările tehnice ”, a declarat prof.  Simona Ciulu, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj.