„Respingem ferm încercările de intimidare alei Rusiei faţă de România”

0
783

PNL a luat notă de declaraţiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse cu privire la implementarea ultimelor decizii ale NATO referitoare la prezenţa pe teritoriul României a două comandamente ale Alianţei.

         PNL respinge ferm încercările de intimidare ale Rusei cu privire la rolul României în NATO şi îi asigură pe cetăţenii României că niciodată ţara noastră nu a fost mai sigură şi mai protejată decât este acum – ca membru cu drepturi depline şi asumate în NATO, ca beneficiar egal în drepturi şi în calitate de contributor substanţial de securitate, în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice. Deputatul Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL susţine că liberalii au promovat constant, în politica externă a statului român, principiul suveranităţii şi inviolabilităţii teritoriale, în vecinătatea apropiată, dar şi al alianţelor democratice şi militare capabile să contracareze tendinţe şi acțiuni militariste expansioniste, care sfidează tratatele internaţionale şi înţelegerile regionale între naţiuni. „Parteneriatul de încredere cu NATO – asumat de întreaga clasă politică pe parcursul celor aproape 10 ani de după integrarea în marea alianţă militară a statelor democratice – rămâne piatra de temelie a securităţii României”, a mai consemnat Ionuţ Stroe.

„Ţara noastră va continua să implementeze deciziile convenite cu Aliaţii săi”

           România nu poate asista pasiv la încălcările repetate ale angajamentelor internaționale ale Federației Ruse, începând cu Tratatul NATO-Rusia. Autoritățile române au reiterat caracterul preventiv şi eminamente defensiv al facilităţilor militare aflate pe teritoriul naţional  şi au luat atitudine faţă de raptul teritorial comis de Moscova, împotriva Ucrainei, în 2014, prin anexarea Crimeei. „Ne exprimăm, totuşi, speranţa că declaraţiile purtătorului de cuvânt al MAE rus nu reprezintă punctul de vedere oficial al Rusiei faţă de România şi sunt o eroare regretabilă. Trebuie să fie clar şi dincolo de orice dubii că România, ca membru activ al NATO şi partener strategic al SUA, îşi asumă ferm şi va continua să implementeze deciziile convenite cu Aliaţii săi, în beneficiul său direct şi al acestora. Partenerii sincer interesaţi de stabilitatea regională nu au nici un motiv de preocupare în această privinţă”, a conchis purtătorul de cuvânt al PNL.