Victimele alcoolului

0
407

Consumul de alcool continuă să facă victime în rândul participanţilor la traficul rutier pe drumurile din judeţ, un tânăr de 17 ani ajungând la spital cu multiple răni în urma unui accident de circulaţie.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri-dimineaţă, în jurul orei 3.00, pe DN 56 A, în comuna Maglavit, Florin T., de 17 ani, din localitate, în timp ce circula cu un moped marca “Piagio”, a pierdut controlul direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un capăt de pod din beton. În urma accidentului tânărul a fost rănit grav, fiind transportat de o ambulanţă la Spitalul din Calafat, unde medicii au stabilit că a suferit “politraumatism prin accident rutier, escoriaţie regiunea frontală, fractură deschisă cominutivă tibie stânga cu plagă de 4 cm, fractură de femur drept”.

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, accidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool şi lipsei de experienţă a conducătorului mopedului, care nu deţine cursuri de legislaţie rutieră şi în urma testării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, în momentul producerii incidentului, conducătorul mopedului nu purta cască de protecţie.

Oamenii legii au depistat, în cadrul activităţilor desfăşurate la acest sfârşit de săptămână şi un conducător auto cu o concentraţie alcoolică record. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, în timp ce acţiona într-un filtru rutier constituit pe strada “Brestei” din municipiu, a oprit pentru verificări un autoturism la volanul căruia a fost identificat Valentin S., de 32 de ani, din Craiova. La testarea cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii i-au întocmit şoferului dosar penal şi i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.