În buza primăverii, liderul AUR, George Simion, are o poftă nebună de baricadă şi înfierbântat cere „jupuirea în piaţa publică a membrilor BEC” după invalidarea candidaturii la prezidenţiale a lui Călin Georgescu. Afirmaţiile lui George Simion nu sunt netrebnicii individuale, ci derapaje neliniştitoare ce stârnesc dezagreabile dileme. Chemarea la răsturnarea ordinii constituţionale, nu se mai circumscrie dreptului la libera exprimare, ci reprezintă „incitare la violenţă şi crimă”. Un episod de schizofrenie? Nu ştim. La români, nu rareori, gura bate… fundul. S-ar putea ca omul să nu aibă proprietatea cuvintelor, şi a gesturilor sale, şi simţind că e un moment de ieşit în stradă trece de la combatitivitaea orală, strict gesticulatorie, după întâlnirea de taină cu Călin Georgescu şi Ana Maria Gavrilă de la POT, la fapte. Sentimentele aprinse, neînduplecate trebuie valorificate, crede acest mic semidoct fudul, în numele principiilor sale de carton. George Simion, lipsit de orice virtuozitate intelectuală, nu e o comedie amuţitoare. E un factor perturbator al ordinii constituţionale. Anturându-l pe Călin Georgescu se vede un far suveranist, patologia noastră de mâine. Ieri, în retorica lui şmecheră, simţind că a depăşit linia roşie, şi-a nuanţat discursul: „Românii au dreptul fundamental să-şi exprime nemulţumirea(…). Furia pe care o vedem din partea românilor este rezultatul a ani de zile de trădare din partea unei clase politice nedemocratice şi a unui guvern care refuză să asculte vocea românilor. Deşi susţinem, pe deplin dreptul la proteste AUR nu susţine violenţa şi distrugerea proprietăţii. Lupta noastră este morală şi spunem nu haosului şi distrugerii”. George Simion delirează, în sensul că spune lucruri aiuritoare. Şi nu e prost dispus sau sceptic. La el spiritul critic e resimţit ca simptom al inteligenţei. Numai proştii sunt mulţumiţi. O minte trează e o minte în frământare: disecă, retează, condamnă. Bălmăjeala lui politică îl plasează, acum, în centrul vârtejului. Ţâfna lui are ceva neconvingător, contrafăcut, mărunt resentimentar. Vesela lui complezenţă faţă de lidera POT, Ana Maria Gavrilă şi Călin Georgescu, mimica lor încrezătoare, e tulburătoare. Recolta de lucruri trăsnite e oricum bună. „Suntem împreună, eu împreună cu Ana Maria şi George Simion, mergem până la capăt pentru aceleaşi valori: pace, democraţie, libertate”, transmite Călin Georgescu. Ce înseamnă „până la capăt” nu ni se spune. O frumoasă încununare vine şi de la Ana Maria Gavrilă, care valorifică minore dexterităţi, prin platitudini ţanţoşe: „Suntem cei mai puternici, suntem cei mai mulţi, suntem toţi trei, lucrăm împreună şi vom reuşi împreună”. O lozincă de doi bani, la care poţi zâmbi cu îngăduinţă. Oamenii aceştia nu impresionează prin ferocitate, ci prin penibil şi e uluitoare transformarea omului în politician pătimaş. Nu contează ce spune, ci ce pune în scenă. În fine, în tot spectacolul acesta dizgraţios, Horaţiu Potra, un mercenar călit, prin Africa, din anturaj, vrea război, incită la revoltă şi destabilizare. La aceste vorbe liderul AUR face cu pesemne ochiul!
