Pigliacelli: “Contează victoria, cu orice scor, chiar şi cu mine marcator”

0
556

Portarul Universităţii Craiova, Mirko Pigliacelli, apreciază că Universitatea are şanse mari să câştige Cupa României în acest sezon, dar şi campionatul rămâne un obiectiv pentru alb-albaştri, important fiind fiecare meci, dar mai ales “directele” cu FCSB şi CFR, nu mai puţin de 6 în ultimele 12 etape ale sezonului de Liga I.

„Avem meci greu, important pentru noi, la Mediaş, dar avem încredere mare că putem lua cele 3 puncte, suntem într-o perioadă bună. E adevărat că sunt emoţii când avem numai 1-0, dar şi 1-0 sunt tot trei puncte. Nu e problemă, poate să fie 1-0, 4-3 şi 5-4. E un moment bun pentru mine şi pentru echipă, am luat numai un gol în ultimele 7 meciuri, dar ce mă interesează sunt punctele, putem să luăm şi 50 de goluri pe an, dar ar fi bine să luăm punctele, dacă învingem, e bine. Suntem acolo, avem meciuri directe cu FCSB şi CFR şi la finalul sezonului regular şi în play-off, cred că putem să ajungem pe primul loc, avem încredere. Trebuie să încercăm să câştigăm şi Cupa şi campionatul, avem o oportunitate mare în ambele competiţii” a declarat Pigliacelli.

Despre aportul său în jocul echipei, Pigliacelli a declarat: „Îmi place să joc cu piciorul, e adevărat, dar nu fac acest lucru pentru spectacol, ci să-mi ajut echipa. Dacă pot să-mi ajut colegii cu piciorul, cu mâna sau cu capul, bag orice. Nu contează cine se apără sau cine dă gol, contează să avem reuşite. Dacă se vor apăra şi atacanţii sau dacă voi da şi eu un gol, va fi bine oricum” a declarat portarul italian, care apără poarta Craiovei de mai bine de un an, neîntrerupt.

Mirko Pigliacelli spune că la o zi la alta se consolidează relaţia echipei cu antrenorul Ouzounidis. „Ne antrenăm bine, avem încredere în Mister, ştim mai bine ce vrea de la noi o dată cu trecerea timpului, toţi ne înţelegem bine şi între noi şi cu antrenorul. Mă simt bine cu fundaşii, dar contează toţi 11 ce facem, fiindcă dacă şi atacanţii nu vin să se apere cu fundaşii adverşi, putem lua gol. Faza defensivă începe de la atacanţi. Nu am încredere numai în fundaşi, ci în toată echipa, pentru mine, colegii sunt cei mai buni jucători din România” a spus Pigliacelli.

Pigliacelli a menţionat şi cei mai buni portari din lume, în opinia sa: „Pentru mine, sunt Ter Stegen, Neuer şi Navas”.