Persoană arsă, în urma unui incendiu din zona Pieţei Chiriac

0
557

Un bărbat a ajuns la spital, noaptea trecută, cu arsuri pe față, mâini și picioare, în urma unui incendiu care a izbucnit în zona Pieței Chiriac din Craiova. 

Potrivit ISU Dolj, când pompierii au ajuns la fața locului, ardea acoperișul unei hale și exista pericolul ca focul să ajungă și la anexele din incinta pieței. Bărbatul a fost găsit în timpul efectuării intervenției de stingere a incediului. Acesta avea arsuri pe față, pe mâini și pe picioare. Se pare că acesta face parte din categoria persoanelor fără locuință. „La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul halei dezafectate, existând posibilitatea de propagare la restul anexelor din incinta pieței. Pe timpul desfășurării intervenției, a fost găsită o persoană de sex masculin, care prezenta arsuri la nivelul feței, membrelor superioare și inferioare, care a fost transportată de către un echipaj de prim ajutor la unitatea spitalicească”, au menționat reprezentanții ISU Dolj. În urma incendiului au ars acoperișul unei hale dezafectate, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, material textile, hârtie și resturi menajere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un foc deschis în spații închise, mai spun reprezentanții ISU Dolj.