Raed Arafat: Instituţiile publice, obligate să decaleze programul pentru angajaţi

0
547

Instituţiile publice vor fi obligate, începând de joi, să-şi decaleze programul de lucru pentru angajaţi, astfel încât aceştia să înceapă activitatea la trei ore diferite, pentru evitarea aglomerării transportului public şi reducerea riscului de infecţii, a anunţat, miercuri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

“S-a votat recomandarea decalării de către entităţile private, inclusiv operatorii economici cu un număr de peste 99 de angajaţi, a programului de lucru, pentru persoanele care se deplasează cu mijloacele de transport în comun. Recomandarea se aplică la nivelul municipiului Bucureşti şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, începând din 12 martie până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire”, a spus Arafat.

El a precizat că recomandarea prevede ca programul de începere să fie stabilit în trei intervale orare, iar plecarea să fie decalată, consecutiv, în trei perioade.