Zidane a fost prezentat: “Cel mai bun antrenor se întoarce la Madrid”

0
432

Zinedine Zidane (46 de ani) s-a întors la Real Madrid, după nici un an de la plecarea de pe “Santiago Bernabeu”. La conferinţa de presă de prezentare a noului mandat, care se va întinde până în 2022, “Zizou” a declarat:

“Este o zi specială şi sunt foarte fericit pentru că mă întorc acasă. Vreau să fiu clar cu asta: când am plecat, am avut nevoie de o asemenea pauză. Atât eu, cât şi vestiarul. Nu am plecat pentru că mi-a plăcut, dar am considerat că după doi ani şi jumătate în care am câştigat trei Ligi ale Campionilor, e nevoie de o schimbare. Nu a fost o decizie uşoară, dar am considerat că aşa e mai bine. Atât pentru mine, cât şi pentru club. Nu am putut să îl refuz pe preşedinte atunci când m-a chemat. Nu este momentul să vorbim despre Cristiano Ronaldo. A făcut istorie aici şi nimeni nu poate schimba asta, dar nu este momentul să vorbim despre astfel de lucruri”.

Preedintele Florentino Perez a adăugat: ”Noi, fanii lui Real Madrid, am trăit cele mai importante momente ale unei istorii de 117 ani. Suntem campionii Europei în ultimele mai mult de 1000 de zile. Suntem aici pentru a-l primi cu brațele deschise pe Zidane, un om pe care îl îndrăgim. Pasiunea pentru Real Madrid te-a adus aici, într-un moment dificil pentru club. Când ți-am oferit revenirea acasă, cu cinci zile în urmă, ai arătat loialitate față de acest club. Cu tine am câștigat 9 titluri care au adus hegemonia lui Real Madrid. Nu voi uita niciodată ziua în care ai ajuns antrenorul lui Real Madrid și ai devenit parte din istorie. Pentru noi, cel mai bun antrenor din lume se întoarce la Madrid”. 

Raul Gonzalez, Roberto Carlos și Emilio Butragueno sunt numele mari care au fost prezente la conferința de presă prin care Zinedine Zidane a fost prezentat pe Santiago Bernabeu.