Cărţile universitarilor craioveni, prezentate la Târgul „GAUDEAMUS”

0
1056

Circa 2.800 de vizitatori a avut, ieri, Târgul de Carte din foaierul Teatrului Naţional din Craiova, conform datelor oferite de organizatori. Sunteţi aşteptaţi şi astăzi, între orele 10.00 şi 18.00, să achiziţionaţi cărţi din toate domeniile, la preţuri reduse.

Numeroşi profesori şi studenţi ai Universităţii din Craiova au luat parte, ieri, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, la dezbaterea şi lansările de carte sub genericul „Cărţile universitarilor, nu doar pentru universitari” –  manifestare transmisă în direct, pe frecvenţele Radio „Oltenia”, în cadrul emisiunii „Galeriile Radio Art”, având-o ca moderator pe conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin. Au fost prezentate, cu acest prilej, cele mai recente apariţii editoriale ale cadrelor didactice de la Facultăţile de Ştiinţe Sociale şi de Litere.

Prima dintre cărţile oferite spre lectură, „Istoria Craiovei. Mărturii arheologice şi numismatice (mileniul VII a.Ch. – secolul XV p.Ch.)”, a fost  publicată, anul trecut, la Editura „Universitaria”, şi îi are ca autori pe Petre Gherghe şi Lucian Amon, cadre didactice la Facultatea de Ştiinţe Sociale. De sub condeiul altor profesori de la aceeaşi instituţie de învăţământ a apărut lucrarea „Din istoria relaţiilor româno-franceze. Charles de Gaulle la Craiova” (Editura „Aius” şi Editura Tipo Moldova). „Pe când eram student, m-a impresionat un moment în istoria Craiovei. Când a venit preşedintele Franţei, generalul De Gaulle, a fost atâta lume încât toate clădirile erau pustii, puteai să mergi pe oriunde că nimeni nu te bănuia că ai fi hoţ… O asemenea mulţime nu cred că s-a mai întâlnit decât în Decembrie 1989. M-a impresionat cum comunitatea oraşului a putut să-l întâmpine”, a mărturisit prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, autor al cărţii împreună cu Ileana Marinaş. Sub coordonarea sa şi sub egida Universităţii din Craiova, la Editura „Beladi” a fost publicată şi cartea „Filiaşi. Istorie şi cultură pe Valea Jiului”, un demers apreciat de filişeni, şi nu numai.

Între invitaţi emisiunii de ieri s-a aflat şi prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale, care a adus în faţa publicului o lucrare al cărei coordonator este, apărută în Colecţia „Sociologie contemporană” a Editurii „Beladi”: „Tratat de sociologie generală”. „Este rezultatul unor eforturi îndelungate ale unui număr de 39 de (co)autori – o generaţie foarte tânără de sociologi din ţara noastră, care se află în legătură cu o generaţie de mijloc, pe care o reprezint eu, şi cu una venerabilă a unor gânditori de talie internaţională. Trebuie să spun că nu mai există în România un tratat de sociologie generală, ci doar unul de sociologie rurală. Faptul că această lucrare s-a născut la Craiova este simptomatic pentru devenirea şcolii sociologice din acest centru universitar”, a spus Otovescu.

Cu acelaşi prilej, lector univ. dr. Constanţiu Dinulescu a prezentat „Presa locală şi regională românească în context european. Studii şi cercetări de istorie a presei”, sub coordonarea conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin. «Este un volum de studii şi cercetări de istoria presei, rezultatul unei întâlniri academice – Congresului al III-lea de Istorie a presei, desfăşurat anul trecut la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti, ce a reunit cercetători, cadre didactice, academicieni, oameni de ştiinţă nu numai din ţară, ci şi de peste hotare. Au fost susţinute 65 de comunicări, iar Gabriela Rusu-Păsărin şi-a asumat misiunea de a selecta tematic, într-un volum de 252 de pagini, structurat pe cinci capitole, cele mai interesante dintre ele», a menţionat Constanţiu Dinulescu.

Unul dintre demersurile editoriale ale cadrelor didactice de la Facultatea de Litere a fost făcut cunoscut de conf. univ. dr. Dana Dincă. Este vorba despre „Dicţionarul de împrumuturi lexicale din limba franceză”, apărut în două volume, la Editura „Universitaria”, parte a proiectului „Tipologia împrumuturilor lexicale din limba franceză. Fundamente teoretice. Dinamică şi categorizare semantică”. „Este un instrument de lucru adresat atât specialiştilor, cât şi publicului larg. Ideea elaborării lui a pornit de la necesitatea constituirii unui corpus al împrumuturilor lexicale din limba franceză şi a stat la baza cercetării unei echipe din care fac parte cunoscute cadre didactice”, a explicat coordonatoarea lucrării.

Programul zilei de azi:

      • Orele 11.00-13.00, Editura „Aius”: Lansarea cărţilor „Organizarea administrativă a statului român modern. 1859-1918”, de Mihai Ghiţulescu, şi „Clerici ortodocşi în închisorile comuniste”, de Ana Maria Rădulescu. Invitaţi: studenţi şi profesori ai Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi ai Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova.
      • Ora 17.30, Editura „Carphatia”: Lansarea volumelor de proză „Îmi amintesc şi îmi imaginez” şi „Imperfecţiunii provizorii”, de Mariana Brăescu.

Două lansări de carte marca „Aius”, din Colecţia „ResPublica”

Editura „Aius” vă dă întâlnire, din nou, la Târgul de Carte „GAUDEAMUS”: astăzi, ora 11.00, când în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” este lansată lucrarea „Organizarea administrativă a statutului român modern. 1859-1918”, de Mihai Ghiţulescu – la origine teza sa de doctorat, sub coordonarea ştiinţifică a prof. univ. dr. Vladimir Osiac.

Despre temerarul proiect ştiinţific prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad (Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti) scrie: „Remarcăm nuanţele subtile pe care le introduce uneori în lucrarea domniei sale dl. Mihai Ghiţulescu, ceea ce ne face pe noi să afirmăm că nu ne găsim în faţa unei descrieri fade a unui sistem administrativ, cum poate am fi fost tentaţi să credem că ar putea fi, văzând titlul tezei, ce nu anunţa nicidecum ceva spectaculos. Ne referim, spre exemplu, la analiza bine condusă şi echilibrată, dedicată responsabilităţii politice şi juridice a miniştrilor din guvernele României în perioada 1866-1918. (…) Se cade să subliniem atenţia cu care dl. Mihai Ghiţulescu a inventoriat influenţele occidentale (în special cele franceze şi belgiene) în constituirea arhitecturii administrative româneşti”.

Lansarea va fi însoţită de o dezbatere pe tema „Descentralizarea. Un concept şi multe neînţelesuri”, moderată de  asist. univ. dr. Cătălina Georgescu, la care şi-au anunţat prezenţa prof. univ. dr. Cezar Avram, prefectul judeţului Dolj – Nicolae Giugea, viceprimarul Craiovei Marinică Dincă, deputatul Mihai Voicu şi prof. dr. Mihai Fifor – directorul Muzeului Olteniei.

De la ora 12.00, în cadrul aceleiaşi Colecţii „ResPublica”, „Aius” lansează primul volum dintr-un proiect fundamental pentru istoria spirituală a României: „Clerici ortodocşi în închisorile comuniste. Judeţul Dolj. Literele A-B”, de Ana-Maria Rădulescu. Lucrarea a apărut cu binecuvântarea Înalt Preasfinţiei Sale acad. prof. univ. dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, cel care şi semnează Prefaţa acestui prim volum. Pe lângă înalte feţe bisericeşti, la eveniment participă ÎPS Irineu Popa şi prof. univ. dr. Sorin Damean. Cât despre autoare, Ana-Maria Rădulescu este doctor în Ştiinţe Politice (Universitatea din Bucureşti şi Institutul de Studii Politice din Bordeaux). A mai publicat „Conservatori din judeţul Dolj” şi „Clerici ortodocşi în închisorile comuniste”.

Scriitoarea Mariana Brăescu, soţia lui Artur Silvestri, aşteptată la Craiova

Mariana Brăescu Silvestri, soţia cunoscutului şi regretatului scriitor, critic literar  şi  istoric  Artur Silvestri, îşi lansează astăzi, în cadrul Târgului „GAUDEAMUS”, două volume de proză scurtă: „Îmi amintesc şi îmi imaginez” şi „Imperfecţiunii provizorii”. Tipărite în condiţii grafice deosebite de Editura „Carpathia”, acestea scot la lumină un autor surprinzător, cunoscut mai mult, de o parte a cititorilor, fie din articolele de presă, fie urmărind evoluţia unor reviste de prestigiu precum  „Casa Lux”, „Draga mea” sau „Practic”. Scriitor, om de afaceri, proprietar (1994-2006) al Grupului de presă „Casa Lux”, Mariana Brăescu s-a născut la Botoşani, în 1949, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie (1970) şi Facultăţii de Jurnalism (1975) din cadrul Universităţii din  Bucureşti.

Cu acelaşi prilej este lansat şi volumul „Artur Silvestri.  Aşa cum l-am cunoscut” (volumul I), apărut în Colecţia „Pro memoria Artur Silvestri”,  iniţiată şi îngrijită de scriitoarea Mariana Brăescu la aceeaşi Editură „Carpathia”. Cartea, ce se deschide cu „Faţetele unui portret” de Mariana Brăescu Silvestri şi Prefaţa „O carte onestă”, de Teodora Mîndru (sociolog, ce s-a îngrijit de alcătuirea acestui volum), cuprinde 25 de mărturii semnate de personalităţi marcante ai culturii noastre care l-au cunoscut, în diferite etape ale vieţii, pe Artur Silvestri, între care Ion Marin Almăjan, Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Preot Theodor Damian, Vasile Parizescu, Virgiliu Radulian ş.a.

Artur Silvestri s-a născut în anul 1953 la Drăgăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman, şi a studiat Filologia la Universitatea din Bucureşti. Personalitate cu o activitate enciclopedică, a fost istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, editor, fondator al consultanţei imobiliare în România şi întemeietor de organizaţii culturale şi cetăţeneşti. Autor a peste 30 de cărţi, a fost Doctor în Litere la „Trinity Bible Research Center”, la Universitatea Madras, din India, şi Doctor Honoris Causa la Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya, din Barcelona, Spania. S-a stins din viaţă la 30 noiembrie 2008.

În cadrul Târgului „GAUDEAMUS” de la Craiova, Editura „Carpathia” vă oferă gratuit cărţile lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri.

A apărut o nouă ediţie a „Viziunii vizuinii”, de Marin Sorescu

La Galeria „Arta” a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova are loc astăzi, ora 18.00, lansarea unei noi ediţii a cărţii „Viziunea Vizuinii. Roman într-o doară”, de Marin Sorescu – îngrijită şi postfaţă de Sorina Sorescu şi apărută recent la Editura „ART”. Vorbesc despre carte Sorina Sorescu, Xenia Karo şi Dan Iacob. Programul mai cuprinde fragmente din roman în lectura actorilor Oana Stancu şi Constantin Cicort, momente muzicale susţinute de Mircea Suchici, la violoncel, şi jazz cu Ilinca Zamfir, Cristian Ciomu şi Iulian Albu. Manifestarea este organizată de Grupul Editorial „ART”, Fundaţia „Marin Sorescu”, Muzeul de Artă din Craiova, Asociaţia „Prietenii lui Marin Sorescu”, Asociaţia „Podul lui Apollodor” şi revista „Mozaicul”.