Prin proiectul MobiProEu – The job of my life / Reteţa uceniciei predată în Germania

0
437

Ministerul Federal pentru Muncă şi Afaceri Sociale din Germania a lansat începând cu luna ianuarie 2013 programul  MobiProEu – “The job of my life” care se va desfăşura până la sfârşitul anului 2017. Acesta se adresează tinerilor din Uniunea Europeană cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani  care nu au un loc de muncă şi doresc să beneficieze de sistemul german de formare profesională, sau să lucreze în unul dintre sectoarele care se confruntă cu cea mai mare lipsă de personal în Germania, cum ar fi cel hotelier şi catering, medical şi informatic.

        Daniela Barbu, directorul executiv al AJOFM Dolj ne-a precizat într-un comunicat de presă că pentru lucrătorii calificaţi în anumite domenii în care Germania se confruntă cu lipsa de personal, programul „MobiProEU” prevede anumite etape de finanţare. Acestea sunt : suportarea costurilor unui curs de limba germană în ţara de origine a aplicantului; alocaţie pentru călătoria în Germania, în vederea susţinerii unui interviu; cheltuieli cu schimbarea domiciliului în Germania, în situaţia în care solicitantul a fost angajat; acoperirea costurilor privind procedurile de acceptare pentru ocupatiile in care se inregistreaza lipsa de personal şi nu în ultimul rând, finanţarea sau furnizarea unui curs complet de limba germană, în special în cazul ocupaţiilor din domeniul sănătăţii. „Sumele aferente fiecărei etape a programului, vor fi rambursate atât aplicanţilor cât şi furnizorilor cursurilor de limba germană, în max. 3 – 4 săptămâni de la încheierea acestora”, a precizat directorul executiv al AJOFM Dolj.

Certificate profesionale recunoscute pe teritoriul întregii Germanii

În sistemul dual de formare, cursanţii indeplinesc un rol dublu: cel de stagiari/ucenici şi cel de angajaţi. Aceştia încheie un contract de ucenicie cu o companie în cadrul căreia învaţă partea practică a ocupaţiei, lucrând sub supravegherea colegilor cu experienţa şi primesc un salariu pentru ucenicie. Deasemenea, cursanţii urmează în mod gratuit cursuri la o şcoală profesională unde este învăţată partea teoretică, iar examinarea finală se realizează în cadrul camerei responsabile de domeniul ocupaţional respectiv (de exemplu Camera de Comert şi Industrie sau Camera Meşteşugărescă), unde primesc certificate profesionale recunoscute pe teritoriul întregii Germanii. Conţinutul şi structura examenelor sunt standardizate pe întreg teritoriul Germaniei.

Graficul proiectului şi a programului de finanţare

În perioada februarie – iunie,  se va desfăşura cursul de limba germană în ţara de origine (nivel A2), finanţat prin programul „The Job of my Life” al ZAV. Ulterior, timp de o lună de zile, se va desfăşura cursul complet de limba germană în Germania (nivel B1) şi un stagiu de pregatire în cadrul unor companii din Germania, finanţat prin acelaşi program. Iar cursul de formare începe la 1 septembre şi se încheie în iulie 2017. În timpul uceniciei, salariul este plătit de companie, iar  subvenţia  suplimentară este acordată prin programul „The Job of my Life”. „Cazarea poate fi oferită de angajator sau se pot găsi alte soluţii de organizare”, se mai precizează în comunicatul Agenţiei. În acelaşi comunicat se mai spune că „nu există nici o garanţie pentru aplicanţi că pot obţine automat un contract de ucenicie sau cursuri de formare profesională. Decizia cu privire la alegerea aplicanţilor pentru contractul de ucenicie sau cursul de formare profesională aparţine în totalitate angajatorului german…”.

CV-uri în limba germană

Termenul limită până la care doritorii pot să-şi trimită aplicaţia este 15 februarie 2014. Asta înseamnă că mai sunt doar câteva zile. Pentru informaţii suplimentare şi transmiterea CV-ului în limba germană şi a solicitării de aplicaţie (scrisoare de intenţie în limba germană) se utilizează adresa de e-mail zav-stuttgart-auslandsvermittlung@arbeitsagentur.de. “ Trebuie preciat că mail-ul este trimis în atenţia doamnei Tanja Vodopic, Consilier EURES Stuttgart, responsabil proiect. Pentru monitorizare se transmit cele două documente dnei. Ileana Draghici, responsabil proiect pentru România, la adresa de e-mail Ileana.draghici@s4.anofm.ro”, a mai completat Daniela Barbu, directorul executive al AJOFM Dolj. Ofertele pentru cursurile de formare profesională / contracte de ucenicie sunt : bucătar (curs de ucenicie de trei ani )trei posturi Pentru aplicaţii, companiile germane acceptă în cea mai mare parte a cazurilor ucenici care deţin certificate de absolvire a şcolii generale; specialist în domeniul hotelier (curs de ucenicie de trei ani) – patru posturi. Se solicită certificat de absolvire a liceului şi specialist restaurant (curs de ucenicie de trei ani) – patru posturi, se cere şi în acest caz, de asemenea un certificat de absolvire a liceului.