Fl. Costea: „Sunt fericit printre olteni, voi da totul pe teren”

0
314

Fostul atacant al Ştiinţei, Florin Costea, achiziţionat recent de CS Turnu Severin, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că este fericit că a semnat acest contract şi că el şi colegii săi vor da totul în teren pentru echipă. „Sunt foarte fericit că m-am întors la oltenii mei. Ştiu că avem o misiune dificilă, aceea de a salva echipa, dar din ce am văzut la antrenamente avem o echipă foarte bună şi toţi coechipierii mei au calităţile necesare pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivului. Muncim mult la antrenamente, iar rezultatele se vor vedea în jocurile ce urmează, în special în cele oficiale. Antrenorul Jerry Gane are o muncă grea, aceea de a forma o echipă competitivă, în ciuda faptului că au sosit mulţi jucători noi. Din punctul nostru de vedere, al jucătorilor, vom da totul în teren pentru Severin. Acesta este lucrul cel mai important, şi chiar dacă formăm o echipă complet nouă, sunt convins că e una de învingători”, a spus Florin Costea. El a făcut şi un apel către fanii formaţiei severinene: „Îi invităm pe toţi oamenii din Severin să vină alături de echipă pentru că stadionul trebuie să fie plin meci de meci. Îmi doresc ca fanii să fie cu adevărat cel de-al 12-lea jucător al echipei şi toţi împreună să câştigăm fiecare meci şi în final, războiul!”. Costea va juca la Severin alături de alţi coechipieri de la Universitatea Craiova: Stoica, Dănănae, Velcovici, Mecea şi Mihai Roman.