Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Plăţile directe alocate României sunt dublate în proiectul bugetului UE”

0
516
Marian Jean Marinescu

Liderii Uniunii Europene au stabilit săptămâna trecută, la Bruxelles, bugetul european pentru următorii şapte ani, asta după o noapte-maraton de dezbateri şi negocieri bilaterale. Va fi un buget de austeritate pentru blocul comunitar în perioada 2014 – 2020 şi se poate spune că este pentru prima oară în istoria UE când bugetul este în scădere.

Sub presiunea Marii Britanii, preşedintele Herman van Rompuy a propus un draft de buget cu 13 miliarde de euro mai mic decât în noiembrie anul trecut, adică 960 de miliarde de euro. Mizele mari ale României au fost la aceste negocieri fondurile pentru agricultură şi cele pentru coeziune. Potrivit acestei propuneri, suma creditelor de angajament, care corespund plafonului autorizat, este de 960 miliarde de euro, iar cea a creditelor de plată, respectiv cheltuielile efective pentru următorii sapte ani, de 908,4 miliarde euro, cu o marjă de manevră de 12 miliarde.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele PPE, a precizat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul PDL Dolj, că plăţile directe alocate României sunt dublate în proiectul bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2014 – 2020, ţara noastră putând primi o cofinanţare de 95% dacă această formă a proiectului va fi votată de Parlamentul European.

„S-a ajuns la un acord momentan privind bugetul Uniunii Europene. Bugetul per total a scăzut, dar pentru România este unul bun. Pentru perioada 2014 – 2020 au fost mărite sumele pentru plăţile interne, s-a mărit cifra de la politica de coeziune de la 18 miliarde la aproape 21 de miliarde. Cofinanţarea râmâne la 85%, chiar 95% pentru ţările care au un acord cu FMI. Acum mai rămâne de văzut cum va vota Parlamentul… Cred însă că, dacă se respectă cerinţa de redistribuire a banilor spre redresarea economică, nu vor fi probleme”, a spus Marian Jean Marinescu.