Ambulanţă pentru oraşul Segarcea

0
429

Veste bună pentru locuitorii din Segarcea, dar şi din comunele vecine. Oraşului i-a fost distribuită, din partea Ministerului Sănătăţii, o ambulanţă care va interveni în cazurile de urgenţă. Aceasta va fi utilizată de un echipaj de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.   

Ambulanţa de tip B va acţiona în oraşul Segarcea, dar şi în comunele vecine, pentru cazurile ce reprezintă o urgenţă medicală. Autoutilitara va fi deservită de subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj care au absolvit cursurile de paramedic şi se va alătura astfel celorlalte echipaje care intervin în judeţ.

569 de misiuni ale SMURD

De altfel, de la începutul anului şi până în primele zile ale lunii februarie a.c., Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Dolj a fost solicitat să intervină pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă la 569 de cazuri. Din acestea 12 intervenţii au fost de Asistenţă Medicală de Urgenţă Aeriană. De asemenea, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (T.I.M.) a intervenit în 91 de cazuri, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (NEONAT) în 14 cazuri, Detaşamentul 2 Pompieri Craiova (E.P.A.) a avut 160 de intervenţii, Detaşamentul Pompieri Calafat (E.P.A.) – 78 de intervenţii, Secţia Pompieri Băileşti (E.P.A.) – 113 intervenţii iar Garda Intervenţie Pompieri Bechet (E.P.A.) a trebuit să intervină în 31 de cazuri. În plus, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova (Descarcerare), Detaşamentul 2 Pompieri Craiova (Descarcerare) şi Detaşamentul Pompieri Calafat (Descarcerare) au avut fiecare câte o intervenţie.

Intervenţii cu grad ridicat de dificultate

Misiunile echipajelor de prim ajutor calificat au constat în intervenţia la cazurile în care una sau mai multe persoane se aflau într-o situaţie cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri sau a unei accidentări acute. Aceleaşi echipaje au intervenit şi la cazurile care necesitau acordarea primului ajutor într-un interval de timp scurt.

De asemenea, datoria echipajelor de prim ajutor calificat este de a asigura protecţia medicală în cazul intervenţiei echipajelor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă la solicitările specifice care prezintă risc de accidentare pentru personalul echipelor de intervenţie. Nu în ultimul rând aceste echipaje au ca responsabilitate intervenţia la accidentele colective şi calamităţi.

Conform Ordinului nr. 2021/691 din 12 decembrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV („Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii), misiunile echipajelor de prim ajutor şi operaţiuni de salvare constau în mai multe tipuri de intervenţii. Printre acestea, intervenţia la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situaţie cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri sau accidentări acute, intervenţia la cazurile care necesită acordarea primului ajutor într-un interval scurt de timp şi intervenţia la cazurile care necesită descarcerare sau alte operaţiuni de salvare. Alte atribuţii sunt asigurarea protecţiei medicale în cazul intervenţiei echipajelor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă la misiunile specifice cu risc de accidentare pentru personalul echipelor de intervenţie şi intervenţia la accidentele colective şi calamităţi.

Urmează să fie înfiinţate mai multe echipaje de prim ajutor

Recent, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii anunţau că mai multe echipaje de prim ajutor urmează să fie înfiinţate în cursul lunilor februarie şi martie, în zonele rurale din judeţe precum Dolj, Călăraşi, Olt şi Mureş în vederea scurtării timpului de reacţie în cazul situaţiilor de urgenţă. La momentul actual, în 26 judeţe ale ţării funcţionează dispecerate integrate între Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi serviciile de ambulanţă. Pentru celelalte judeţe, Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul serviciului 112 din cadrul STS, continuă pregătirile în vederea realizării comasărilor până la sfârşitul acestui an.

La începutul lunii februarie a.c., în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu autorităţile publice locale, au fost operaţionalizate cinci noi echipaje de prim ajutor SMURD în localităţile Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti din judeţul Dâmboviţa şi în localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita. De asemenea, s-a realizat comasarea dispeceratelor Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ISU Cluj la sediul ISU Cluj, ce va permite o coordonare mai eficientă a resurselor de intervenţie ale Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, împreună cu restul intervenţiilor pe care le desfăşoară pompierii în situaţii de urgenţă în judeţul respectiv.

Veste bună şi pentru spitalul din Segarcea

Distribuirea unei ambulanţe la Segarcea este o veste bună şi pentru reprezentanţii spitalului din localitate, întrucât este de aşteptat ca în aceste condiţii, pacienţii cu probleme medicale să fie transportaţi rapid către unitatea sanitară. „Dacă ajunge la spital un pacient care trebuie transportat urgent, sunăm la 112. Uneori, se pierde destul de mult timp”, a precizat dr. Doru Gofiţă, managerul Spitalului Orăşenesc Segarcea. Reprezentanţii unităţii sanitare se laudă cu faptul că Spitalul din Segarcea a fost primul acreditat în judeţul Dolj, cu un punctaj de 93,4%. Cu toate acestea, managerul unităţii sanitare afirmă că anul acesta se doreşte achiziţionarea de aparatură medicală pentru sălile de operaţie, în special aparate pentru anestezie.