Eurostat: Românii cheltuiesc cei mai mulți bani pentru mâncare

0
390

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privința cheltuielilor gospodăriilor pe mâncare, reiese din datele Eurostat. Practic, 26,4% din totalul cheltuirilor unei gospodării se duc pe mâncare, în timp ce media europeană este de 11,1%. Pe locul al doilea la acest capitol se situează Lituania cu 20,1%, urmată de Estonia cu 18,7%, Bulgaria cu 17,6%, și Solvacia cu 16,6%. La polul opus se situează Marea Britanie cu 7,2%, Luxemburg cu 7,8%, Irlanda cu 8,3%.

3,5% din totalul cheltuielilor gospodăriilor românești se duc pe haine și încălțăminte, fiind la coada clasamentului, dar înaintea bulgarilor care alocă 3,2%. Cehii și grecii cheltuiesc câte 3,7%, iar francezii 3,8%. Pe primul loc se află Estonia cu 7%, urmată de Portugalia cu 6,2%, Italia cu 6,1%, Lituania și Austria cu câte 5,9%.