Grigore Leşe revine pe scena craioveană după aproape 12 ani

0
365

Grigore LeseCunoscut interpret de muzică tradiţională românească din zona Țării Lăpuşului, absolvent al Academiei clujene şi doctor în muzică, realizator al emisiunii „Drumul lui Leşe” difuzate de Televiziunea Română, în care devine un liant al lumii tradiţionale cu cea modernă, Grigore Leşe este, astăzi, unul dintre cei mai rafinaţi promotori ai folclorului românesc. «Ce este cântatul?… Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cele mai profunde versuri care s-au spus vreodată despre muzică sunt: „Am noroc că ştiu cânta, / Că-mi astâmpăr inima. / Horile-s de stâmpărare / La omu’ cu supărare”», spunea Grigore Leşe. Interpretul revine, după aproape 12 ani, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, ca invitat în cadrul „Întâlnirilor SpectActor”. Evenimentul va avea loc duminică, 15 ianuarie – chiar de Ziua Culturii Naţionale –, de la ora 19.00, în Sala „Amza Pellea” a instituţiei. Biletele au preţurile de 25 lei, 40 lei şi, pentru pensionari, 15 lei. Grigore Leşe s-a mai aflat pe scena Naţionalului craiovean în luna mai a anului 2005, ca solist invitat în recital la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului „Maria Tănase”.