Doljean urmărit internaţional pentru că şi-a răpit fiul din Spania, în arestul IPJ Dolj

0
385

mandatPoliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Calafat, în baza datelor şi informaţiilor deţinute, l-au depistat luni, 9 ianuarie a.c., pe Dan Remus Constantin, de 24 de ani, din localitate, pe numele căruia autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de răpire a unui minor din Spania (este vorba de fiul său) fără a avea consimţământul mamei, căreia îi fusese încredinţat minorul. Bărbatul, care a locuit o perioadă în Spania, unde s-a căsătorit cu o româncă, este tatăl unui băieţel în vârstă de 3 ani, care s-a născut acolo.

Doljeanul a divorţat, copilul fiind încredinţat de instanţele spaniole mamei, însă către sfârşitul anului trecut, şi-a luat fiul, fără acordul mamei, şi a venit cu el acasă, în Calafat. Acum însă a ajuns în spatele gratiilor: „Cel în cauză a fost preluat de o echipă a Serviciului de Investigaţii Criminale şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis, în cursul zilei de luni, pe numele acestuia, ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului european de arestare, urmând să fie demarate procedurile în vederea extrădării”, ne-a declarat agent-şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.