Peste 16 milioane de euro pentru proiecte privind conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural

0
329

Ministerul Culturii a anunţat, recent, deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele mari şi pentru schema de granturi mici prin programul „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, sprijinul financiar nerambursabil depăşind 16 milioane de euro. Proiectele care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea şi facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural şi natural românesc pot fi depuse până la data de 7 aprilie. Solicitanţii eligibili sunt instituţiile publice, ONGurile din domeniul patrimoniului cultural şi al minorităţilor etnice, cultele şi asociaţiile religioase legal recunoscute, precum şi instituţiile de învăţământ superior şi de cercetare. Activităţile ce vor fi finanţate în cadrul proiectelor vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, crearea infrastructurii pentru digitalizarea resurselor culturale.