Mai aproape de ceea ce spunea Gyorgy Frunda

Consilierul premierului Victor Ponta pe probleme juridice, de minorităţi şi relaţii internaţionale, Gyorgy Frunda, declara premergător prezenţei– vineri şi sâmbătă – la Bucureşti a asistentei secretarului de stat american, Victoria Nuland, referindu-se la anunţul făcut de Departamentul de Stat al SUA cu privire la subiectul discuţiilor referitoare la funcţionarea statului de drept, că simte o atitudine de superioritate din partea americană. De altfel, discuţiile de ieri, de la Ambasada SUA la Bucureşti, între altele chiar aşa ceva au vizat. Dacă avem în vedere că parteneriatul strategic reprezintă cheia de boltă a politicii externe româneşti, cum menţiona Titus Corlăţean, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, dialogul pe o astfel de problematică putea fi circumscris bunelor intenţii, într-un fluid context geopolitic. Generat de ceea ce se întâmplă la Ankara. Deşi formularea motivului prezenţei la Bucureşti a asistentei secretarului de stat John Kerry a generat anumite animozităţi, care puteau fi evitate cu un plus de tact şi rafinament diplomatic. Fireşte, România şi SUA fac parte dintr-un sistem strategic de apărare. Niciodată pus la îndoială. Dar şi Turcia, membru NATO, cu a doua armată ca mărime, este un partener strategic al SUA şi Ankara chiar are probleme serioase, spre consternarea UE. Presa de opoziţie de pe malurile Bosforului vorbeşte de o „listă neagră”, cu peste 2.500 de poliţişti turci transferaţi sau disponibilizaţi în urma izbucnirii unui mare scandal de corupţie. În toate provinciile, la nivelul subdiviziunilor administrative, epurarea este în plină desfăşurare, premierul Recep Tayyip Erdogan pretinzând a fi victima unei conspiraţii şi a „dictaturii judiciare”. Şi chiar recent, nu s-a sfiit să-l ameninţe pe ambasadorul american la Istanbul cu expulzarea. Turcia nu îngrijorează Casa Albă? Mai ales că, după ce Barack Obama a cedat în faţa lui Vladimir Putin, în urma negocierilor Kerry-Lavrov, încetând susţinerea rebelilor anti-Assad, Turcia s-a trezit singură. De fapt, nota bene, am văzut că SUA se arată îngrijorată de situaţia din Sudanul de Sud, ţară instabilă, în care Washingtonul pompează miliarde de dolari – 600 milioane dolari pe an, în estimarea asistenţilor parlamentari – program de acum suspendat. Prezenţa doamnei Victoria Nuland, asistentul secretarului american de stat, la Bucureşti, a fost anunţată cu emfază. Mai de grabă inadecvat. Sigur că la Bucureşti, într-un an electoral, sunt tot mai pronunţate asimetriile dintre cele două palate, sau mai exact între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, principalul lider al majorităţii parlamentare. Este o reeditare, diferite fiind, să admitem, doar proporţiile, a „coabitării” nervoase a actualului premier polonez, Donald Tusk, cu fostul preşedinte Lech Kaczynski, decedat în tragedia aviatică de la Smolensk, sau a ceea ce a avut Cehia, pe mandatul preşedintelui eurosceptic Vaclav Klaus şi al premierului Jan Fischer. Singura coabitare mai calmă, dar nu întrutotul lipsită de învolburări, la nivelul Europei, nu rareori evocată, este cea a lui Francois Mitterrand cu Eduard Baladur. Şi atât. Neîndoielnic, asistentul secretarului de stat american, Victoria Nuland, ştie toate aceste lucruri şi nu vine dintr-un paradis al armoniei politice, inclusiv guvernul din care face parte resimţind obstrucţiile, uneori greu surmontabile, îndeosebi la Camera Reprezentanţilor, din partea republicanilor. Chestiunea cu statul de drept, indusă aiuristic pe agenda discuţiilor, pare totuşi inoportună, dacă nu exagerată. Sugerând mai de grabă sindromul drobului de sare. Altminteri, cine se aştepta la acest extaz obosit, oarecum pervers, de care avem parte prin prezenţa la Bucureşti a Victoriei Nuland, chiar dacă putem crede că România prezintă mai multă încredere, momentan, decât Turcia, în principalele dosare regionale.