Dragnea spune că premierul Ponta a plecat din ţară, dar nu se ştie unde

0
287
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a plecat din ţară, a declarat ieri vicepremierul Liviu Dragnea, care a precizat că nu ştie unde anume se află acesta. „Nu-mi cere aprobarea, nu trebuie să-mi spună. Poate e într-o vizită oficială”, a spus Dragnea, întrebat unde anume a plecat şeful Guvernului. Discuţia a avut loc în contextul în care, în urmă cu câteva zile, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, anunţase că Ponta nu se poate întâlni cu Victoria Nuland, asistenta secretarul american de stat John Kerry, care a ajuns ieri la Bucureşti pentru o vizită oficială de două zile, în timpul căreia va discuta cu oficialii români despre statul de drept. Miercuri, 8 ianuarie, Corlăţean a explicat că programul premierului era făcut de multă vreme şi nu putea fi modificat pentru a include o întrevedere cu asistentul secretarului american de stat. În schimb, Nuland are programate discuţii cu înalţi responsabili din Guvernul român şi cu membri ai societăţii civile, cu care va dezbate probleme bilaterale şi regionale, între care eforturile de consolidare a statului de drept, potrivit Departamentului de Stat al SUA. Tot Departamentul de Stat a confirmat, pentru Radio România Actualităţi, că oficialul american va avea o întrevedere şi cu preşedintele Traian Băsescu. Vizita Victoriei Nuland la Bucureşti se înscrie într-un turneu european consacrat discuţiilor pe teme bilaterale şi regionale care a început marţi, 7 ianuarie, la Haga, în Olanda şi care a continuat pe 8 ianuarie la Berlin, în Germania, şi pe 9 ianuarie la Vilnius, în Lituania.