Consultaţii la medic, o dată la trei ani

0
86

Luna februarie aduce o serie de schimbări în sistemul sanitar românesc. Implementarea pachetului de bază în Sănătate va pune accent, potrivit autorităţilor sanitare, pe prevenţie, pe educaţia pentru sănătate, evitarea îmbolnăvirilor şi depistarea precoce a bolilor. Noul pachet a generat însă şi destule controverse, după ce s-a stabilit, spre exemplu, ca adulţii cu vârsta până la 40 de ani să aibă dreptul la consultaţii gratuite de rutină doar o dată la trei ani.

Toate persoanele asigurate cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani vor avea dreptul, o dată la trei ani, la consultaţii prin care medicul de familie să evalueze riscul apariţiei unor afecţiuni. Mai exact, pacienţii vor beneficia, în contul asigurării la Sănătate, de una sau două consultaţii la medicul lor de familie şi de un set de investigaţii recomandate în funcţie de grupa lor de vârstă. Acest lucru se va întâmpla o dată la trei ani pentru ca medicul să evalueze cât de expuşi sunt aceşti pacienţi la anumite boli. În schimb, cei care au peste 40 de ani vor beneficia anual de una până la trei consultaţii de prevenţie la medicul de familie, împreună cu investigaţii în funcţie de vârstă şi sex. Prin aceste servicii medicale, medicul de familie va evalua riscul de boală al pacienţilor care au peste 40 de ani.

Mai multe consultaţii pentru bolnavii cronic

O altă situaţie va fi, în schimb, pentru cei care sunt deja diagnosticaţi cu o afecţiune. Astfel, bolnavii care se află în evidenţele medicului de familie cu boli cronice vor beneficia de una până la două consultaţii de supraveghere a evoluţiei afecţiunii şi de trimitere la consult de specialitate. Pe lângă acestea, bolnavii cronic vor beneficia de un consult anual de specialitate, un set de analize o dată sau de două ori pe an, şi de prescrierea medicamentaţiei.

Pacienţii care suferă de o afecţiune acută au dreptul la una sau două consultaţii pentru fiecare episod de boală – un episod de boală acută durează între două luni şi trei luni. Aceştia mai beneficiază de una până la patru analize paraclinice, de prescrierea de medicamente, precum şi de bilet de trimitere la medicul specialist. În plus, pacienţii cu risc crescut beneficiază de una până la trei consultaţii pentru fiecare episod de boală acută, de unul-două bilete de trimitere la specialist şi de una-şase analize paraclinice, precum şi de reţetă.

Noi atribuţii pentru medicii de familie

Pachetul de servicii medicale de bază în Sănătate va genera o serie de modificări. Pentru medicii de familie, spre exemplu, o parte din atribuţii au fost reconfirmate, altele sunt complet noi. Aceştia vor face consultaţii la externarea din maternitate şi la vârsta de o lună –urmând să fie acordate la domiciliul mamei sau al copilului. Medicul de familie are datoria să mai consulte copilul la două luni, patru luni, şase luni, nouă luni, 12 luni, 15 luni, 18 luni, la un an şi la 3 ani. Medicul de familie va consulta gratuit o dată pe an copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. La capitolul vaccinuri, pachetul de bază acoperă vaccinarea antidifterie, antitetanos, antituse convulsivă, antipoliomielită, antihaemophilus influenzae B, antihepatita B, antipneumococica, antirujeolă, antirubeolă, antioreion. Acestea vor fi administrate gratuit în cabinetul medicului de familie, conform calendarului naţional pentru vaccinările obligatorii. Medicul de familie va acorda consultaţii preventive pentru supravegherea stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.

Asistenţă medicală pentru femeile gravide

Totodată, medicul de familie va acorda asistenţă medicală femeilor gravide. În pachetul de bază sunt incluse opt vizite prenatale pentru urmărirea gravidei cu risc scăzut care vor fi făcute după un anumit grafic: luarea în evidenţă în primul trimestru de sarcină (prima vizită), urmată de vizite la medic la 16 săptămâni de sarcină, la 24 de săptămâni de sarcină, la 28 de săptămâni de sarcină, la 32 de săptămâni de sarcină, la 36 de săptămâni de sarcină, la 38 de săptămâni de sarcină şi la 40 de săptămâni de sarcină. De asemenea, în pachetul de servicii medicale de bază intră urmărirea lehuzei la domiciliu: la externare din maternitate şi la patru săptămâni de la naştere. Gravidele vor fi testate gratuit pentru HIV şi consiliate.

Doar o parte din medicii de familie vor putea deţine ecograf

Un capitol aparte în cadrul pachetului de servicii medicale de bază priveşte asistenţa medicală oferită de medicii de familie pacienţilor cu risc crescut sau diagnosticaţi cu diabet, depresie sau boală cardiovasculară. Medicii vor urmări pacienţii care sunt foarte expuşi la astfel de afecţiuni, care au fost deja diagnosticaţi cu boală cardiovasculară, cu diabet zaharat tip 2, cu boală cronică respiratorie obstructivă, copii şi adolescenţi cu tulburări de creştere şi dezvoltare, precum şi pacienţii care suferă de depresie. Pacienţii cu una dintre aceste afecţiuni vor fi luaţi în evidenţa medicului, vor primi patru consultaţii pe an, cu programare la medicul de familie, vor fi consiliaţi de către medic despre cum să ţină boala sub control, vor fi trimişi la analize specifice şi la medicul specialist şi vor primi tratament. Se stabileşte, de asemenea, ca doar medicii de familie cu competenţă atestată să poată avea ecograf sau să poată face mici intervenţii chirurgicale la cabinet şi numai pacienţilor din listă. Medicii de familie cu competenţă atestată şi care au dotări corespunzătoare la cabinet vor putea efectua investigaţii precum EKG, ecografii şi intervenţii de mică chirurgie.