“Împreună învingem drogurile!”, la Liceul Tehnologic Auto din Craiova

0
331

În urmă cu trei zile, la Liceul Tehnologic  Auto din Craiova a avut loc Masa Rotundă „Împreună învingem drogurile!”, aceasta fiind o acţiune de conştientizare şi prevenţie privind consumul de droguri în rândul elevilor, prevăzută în cadrul PROIECTULUI DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL NAŢIONAL FII CONŞTIENT! FII INdependent!, dar şi o sesiune de formare a cadrelor didactice, precum şi a personalului didactic auxiliar și nedidactic privind conduita în situaţia identificării de posibili consumatori în incinta unităţii de învăţământ.

A fost o agendă încărcată, care a cuprins Mesajul conducerii Liceului Tehnologic Auto Craiova – Prezentarea şi prelucrarea prevederilor Procedurii nr. 6235 / 6 septembrie 2023 precum şi a prevederilor Ordinului de Ministru nr. 856 / 22.IX.2023; “Alege să trăieşti sănătos!” – Prezentarea de acţiuni de prevenţie şi de reacţie – Stăncele Mihaela, coordonator “Salvaţi Copiii!  Dolj; Sesiune de formare privind identificarea posibililor consumatori de stupefiante, măsuri de reacţie imediată, clasificarea substanţelor, identificarea efectelor – Comisar Nicolăiță Florin, coordonator C.P.E.C.A. Craiova, Dolj; Procedura de reacţie în situaţia identificării de consumatori aflaţi în evidenţa G.A.S.P.C. Craiova – Diaconu Claudia; Procedura de reacţie în situaţia identificării de consumatori aflaţi în evidenţa C.J.R.A.E. Dolj – Pădureanu Mariana, director CJRAE  Dolj; Dezbatere – sesiune de întrebări. “A fost o acţiune amplă, cu toţii, copii, părinţi, cadre didactice fiind conştienţi de pericolul consumării drogurilor. A fost o discuţie deschisă, în cadrul căreia s-a dezbătut probleme de actualitate, axată pe prevenirea şi combaterea acestui flagel”, a precizat prof. Nicoleta Troanţă, director al LTA Craiova.