În luna noiembrie 2023, Poliţia Română a luat sub supraveghere peste 1.880 de persoane

0
205

În perioada 1 – 30 noiembrie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.889 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, față de 432 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 1.452 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de cinci, măsura controlului judiciar pe cauțiune. În prezent, se află în supraveghere 14.121 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.916 se află în arest la domiciliu, 12.176 se află sub control judiciar, iar față de 29 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune. Valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune de către organele judiciare este de 3.300.500 de euro și 302.073 de lei. Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă.