Pasajul subteran, închis până sâmbătă

0
444

Pasajul subteran de la Universitate este o probă cu obstacole pentru şoferii de TIR. Pentru că mulţi dintre aceştia nu ţin cont de indicatoarele rutierele aflate în zonă şi rămân blocaţi în interior, Primăria Craiova a luat iniţiativa de a solicita schimbarea coordonatelor GPS pentru această zonă a Băniei.

PasajPasajul subteran din zona Universităţii rămâne închis până duminică, după ce un TIR a distrus toate instalaţiile din incintă. Potrivit autorităţilor locale, şoferul autotrenului nu a ţinut cont de indicatoarele de atenţionare asupra gabaritului admis şi a intrat în pasaj, rupându-i toate cablajele.

„Pasajul nu este funcţional, în starea în care se află, şi a trebuit să îl băgăm în reparaţii. Din această seară (n.r. – vineri), de la ora 19.30, începem lucrările de refacere a instalaţiilor şi sperăm că îl punem în circulaţie sâmbătă seara, la ora 18.00”, a precizat viceprimarul Craiovei, Mihai Genoiu.

Potrivit municipalităţii, lucrarea este realizată de angajaţii RAADPFL Craiova, sus asistenţa tehnică a firmei Mitliv, constructorul asigurând încă garanţie pentru această investiţie. Autorităţile au precizat că, în cadrul lucrării respective, se schimbă instalaţiile pentru izolaţia pasajului, precum şi cablurile care alimentează cu energie electrică.

Autorităţile vor cere schimbarea softului GPS

Odată terminată lucrarea, pasajul de la Universitate va fi redat circulaţiei rutiere. Pentru că indicatoarele de avertizare asupra înălţimii maxime admise în pasaj nu sunt luate în considerare de şoferii de TIR, autorităţile se gândesc la o altă modalitate de a împiedica aceste avarii.

„La intrarea în pasaj sunt indicatoare de atenţionare, ca să nu mai vorbim că există şi un limitator, instalat la Casa Studenţilor, care dă roşu la semafor dacă TIR-urile nu se încadrează în dimensiuni. Nici un şofer de TIR nu ţine cont de aceste lucruri şi spun că intră în pasaj pentru că aşa îi ghidează GPS-ul. Va trebui să facem ceva şi în acest sens”, a explicat Mihail Genoiu.

Modalitatea prin care municipalitatea încearcă să îi disciplineze pe şoferii de TIR este următoare: Primăria intenţionează acum să contacteze firmele care asigură coordonatele prin GPS, solicitându-le să schimbe datele din soft pentru zona pasajului de la Universitate. „Aceasta este ultima variantă pe care o mai putem lua acolo şi trebuie să facem şi acest lucru pentru că nu putem să avem avarii ori de câte ori mai trece un TIR prin Craiova”, este de părere viceprimarul Craiovei.

Potrivit Poliţiei Rutiere, în acest caz şoferul este sancţionat cu două puncte de penalizare şi amendă de 250 de lei pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere.