Mari bănci din Marea Britanie vor ca guvernul ţării să permită industriei să se supună reglementărilor europene pentru încă cinci ani după Brexit, o iniţiativă care i-ar putea înfuria pe euroscepticii care vor să iasă din sistemul legal al blocului european cât mai curând posibil. Jucători internaţionali din domeniul bancar pun presiune pe guvernul Marii Britanii pentru a permite Curţii Europene de Justiţie să decidă asupra afacerilor pe care le deţin, potrivit unui document analizat de agenţia de presă Reuters. Documentul a fost redactat de trei dintre cele mai mari firme de avocatură din Marea Britanie, Linklaters, Freshfields şi Clifford Chance, în beneficiul băncilor care au făcut lobby pe lângă guvern pentru o ieşire din UE organizată pe etape. Cele trei firme au refuzat să comenteze. Documentul are sprijinul celor mai importante bănci, a fost prezentat în faţa Ministerului de Finanţe şi este cea mai detaliată cerere de până acum a industriei financiare din Marea Britanie pentru o perioadă de traziţie care ar acorda mai mult timp pentru adaptarea la Brexit, susţin bancherii citaţi de Reuters. În timp ce o parte dintre oficialii din Ministerul de Finanţe nu susţin iniţiativa, ministrul pentru Brexit, David Davis, şi prim-ministrul Theresa May sunt singurii care şi-au asumat, în mod public, că sprijină orice înţelegere. Mai mult, Ministerul de Finanţe a transmis, printr-o declaraţie, că ministrul de finanţe Philip Hammond este atent la opiniile sectorului. Documentul susţine că înţelegerea de tranziţie ar trebui să dureze cel puţin trei-cinci ani. Acesta avertizează asupra unui potenţial şoc pe care îl poate suferi atât economia Marii Britanii, cât şi cea europeană, din cauza pierderii unor servicii financiare, dacă băncile nu asigură o etapă de tranziţie pe lângă perioada de retragere de doi ani care va începe când guvernul va invoca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Dacă nu se ajunge la nici un acord de tranziţie, există riscul ca o serie de bănci să nu poată să mişte părţi din operaţiuni în afara Marii Britanii sau să înfiinţele noi filiale britanice, potrivit documentului, ceea ce implică riscul ca băncile să fie nevoite să întrerupă brusc activităţile de afaceri din Uniunea Europeană. În mod normal, băncile ar avea nevoie de trei ani pentru a-şi reloca operaţiunile, potrivit unui document, dar – din cauza numărului mare de firme care caută să facă acest lucru simultan – reglementatorii ar putea să se confrunte cu multe cereri, care ar încetini procesul. Suporterii Brexit se opun oricăror aranjamente de traziţie, temându-se că ar deveni permanente, în contextul în care finalizarea unor termene poate dura ani. Firmele de servicii financiare se confruntă cu cele mai mari provocări, din cauza faptului că multe zone din afacerile lor sunt guvernate de reguli care le permit să opereze în Europa. Sectorul financiar reprezintă aproape 10% din economia Marii Britanii.
Acasă Actualitate Actualitate externă Băncile britanice vor să se supună legislaţiei UE pentru cinci ani într-o...