Tilihoi i-a încurajat pe juveţi de ziua lui

0
172

Stoperul Craiovei Maxima, Nicolae Tilihoi, a împlinit ieri 59 de ani, iar de ziua sa aniversară a participat la antrenamentul alb-albaştrilor, cărora le-a transmis la final şi un mesaj. „Aţi făcut jocuri excepţionale, ştiţi bine cu Dinamo, când toată lumea în oraş a fost mulţumită, cu Târgu Mureş, când nu am avut şansă, noroc, dar asta e soarta noastră, a fotbaliştilor. Să ştiţi că în viaţă sunt şi lucruri bune şi lucruri rele. În fotbal azi sunteţi mari, mâine sunteţi mici. Vedeţi care e situaţia noastră, e destul de dificilă după ultimele jocuri. Chiar dacă şi cu Steaua aţi avut momente bune în joc, dar depinde de concentrare şi de ajutorul reciproc pentru a obţine un rezultat pozitiv pe care îl aşteptam toţi. Copiii mei, e momentul să reveniţi! Pentru că, ştiţi, anul trecut aţi reuşit un sezon excepţional atât pentru voi, cât şi pentru oraş. Anul acesta de ce să terminăm cu un rezultat negativ, când Craiova vă cere să fiţi măcar la fel de buni? E momentul ca şi noi, şi voi, copiii mei, să ne unim. Să aducem două victorii pentru a ajunge iar în primele locuri. Aţi făcut jocuri excepţionale, hai să facem un nou efort împreună pentru a duce Universitatea sus. Vă urez baftă, să fiţi dârji, uniţi-vă! Îmi doresc să fiu din nou mândru de voi!“ a fost discursul lui Tlihoi.

Originar din Brăila, Nae Tilihoi a evoluat în perioada 1976-1987 pentru Universitatea Craiova, timp în care a cucerit două titluri şi patru Cupe ale României. În divizia A a evoluat în 294 de partide, marcând de 7 ori. Are 36 de apariţii în cupele europene şi 10 în tricoul naţionalei.