Participarea premierului Ludovic Orban la reuniunea cu șefii misiunilor diplomatice ai statelor membre UE acreditați la București

0
438

Prim-ministrul Ludovic Orban a participat astăzi, 10 noiembrie, la reuniunea în format video-conferință cu șefii de misiuni diplomatice ai statelor membre UE acreditați la București, organizată de Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene.

Șeful Guvernului a transmis felicitări Președinției germane a Consiliului UE pentru modul eficient de gestionare a provocărilor la adresa Uniunii, generate de contextul actual dificil determinat de pandemia de COVID-19, și a salutat rezultatele de până în prezent pe durata mandatului acesteia, concretizate în acordul liderilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și Planul european de relansare economică, precum și în avansarea negocierilor legislative ulterioare acestui acord.

În context, a subliniat importanța finalizării cât mai rapide a acestor negocieri, care va permite accesul rapid la fondurile europene și demararea eforturilor efective de relansare, în baza Planurilor Naționale de Relansare și Reziliență.

De asemenea, premierul Ludovic Orban a arătat că un prim proiect al Planului Național de Relansare și Reziliență este în curs de finalizare și va fi prezentat Comisiei Europene înainte de finalul acestei luni. Șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului pentru reforme de natură să aducă României perspectiva modernizării sustenabile în domenii prioritare, precum: infrastructură de transport și schimbări climatice, conectivitate digitală, energie și eficiență energetică, dezvoltare urbană, sănătate, educație, cercetare-inovare, agricultură, creșterea rezilienței în timp de criză.

Răspunzând, ulterior, în cadrul segmentului interactiv al reuniunii, întrebărilor ambasadorilor UE, prim-ministrul Ludovic Orban a oferit detalii cu privire la eforturile susținute ale Guvernului României pentru creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene în actualul exercițiu financiar și la liniile de acțiune pentru alinierea Planului Național de Reziliență și Redresare la obiectivele asumate la nivel european, prin creșterea eficienței energetice și combaterea schimbărilor climatice, realizarea de reforme și investiții pentru modernizarea și eficientizarea sistemului educațional, digitalizarea, inclusiv a serviciilor publice și susținerea mediului de afaceri.

Șeful Executivului a transmis, de asemenea, condoleanțe ambasadorilor Austriei și Franței pentru victimele atacurilor teroriste recente de pe teritoriul acestor țări, asigurând de solidaritatea deplină a României în susținerea eforturilor de combatere a acestui fenomen.

Înaltul oficial român s-a referit, totodată, la procesul electoral în curs din Republica Moldova, subliniind importanța respectării tuturor standardelor democratice în materie în ceea ce privește modul de organizare și desfășurare a turului doi al alegerilor prezidențiale de la Chișinău.

Totodată, în contextul recentelor alegeri prezidențiale din SUA, prim-ministrul Ludovic Orban a evocat interesul României, în calitate de stat membru UE și NATO, pentru o relație transatlantică solidă, funcțională, capabilă să răspundă eficient provocărilor comune.