Guvernul a decis, vineri, ca femeile să se poată pensiona, la cerere, la vârsta de 65 de ani. Hotârârea a ţinut cont de o decizie CCR, care spune că vârsta de pensionare trebuie să fie o opţiune a femeii.
Guvernul a decis, vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, ca vârsta de pensionare e femeilor să fie aceaşi cu a bărbatului, în cazurile în care femeile vor să rămână mai mult în câmpul muncii.
Astfel, angajatorii nu mai pot obliga femeile să se pensioneze înainte de de 65 de ani.
„O modificare adusă Legii 53/2003 dă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/2018. În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare”, se arată într-un comunicat la Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.