Reacţii politice la victoria surpriză din SUA

0
441

votingCandidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, obţinând 290 de electori federali, devenind astfel al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat ieri o scrisoare de felicitare preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în care a arătat că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.

          “Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat o scrisoare de felicitare Preşedintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cu acest prilej, şeful statului român a evidenţiat relaţia solidă dintre România şi Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al ţării noastre, în calitate de membru NATO şi UE. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi de a continua să acţioneze, în calitate de aliat şi partener strategic de încredere al SUA, conştient de toate implicaţiile care decurg din această postură”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis MEDIAFAX.

           Potrivit sursei citate, preşedintele României a mai transmis, în mesajul său, şi că “dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă şi aprofundată, a înregistrat numeroase succese şi a permis României să acţioneze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa şi nu numai. România este pe deplin conştientă de responsabilităţile care provin din calitatea de aliat şi partener strategic al SUA”.klaus-iohannis

        Dacian Cioloş a transmis felicitări preşedintelui ales Donald Trump şi vice-preşedintelui Richard Pence. “Cu această ocazie, prim-ministrul Cioloş a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, fundamentat pe valori şi responsabilităţi împărtăşite, ca fiind unul solid ce oferă premisele pentru dezvoltarea sa pe mai departe, în toate dimensiunile. România este şi va rămâne un aliat şi partener de încredere al SUA. Cooperarea dintre România şi SUA contribuie la asigurarea securităţii comune şi a întregii comunităţi transatlantice”, se arată într-un comunicat de presă.

         Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că nu sunt motive de îngrijorarea cu privire la alegerea lui Donald Trump. “Discursul lui Donald Trump după anunţarea victoriei este unul care este consistent schimbat faţă de discursul din campanie, a vorbit despre a face din nou din SUA o ţară prosperă, a vorbit despre menţinerea parteneriatelor SUA, despre dorinţa de a negocia cu toate ţările acolo unde sunt divergenţe. Cred că pe fond vor fi schimbări între discursul de campanie care s-a dovedit a fi discursul câştigător şi acţiunea prezidenţială”, a declarat pentru MEDIAFAX fostul preşedinte Traian Băsescu, apreciind ca victoria lui Trump este “o surpriză”.ciolos

           Traian Băsescu a afirmat că Donald Trump ar putea imprima “elemente personale” politicii americane. “În acelaşi timp trebuie ţinut cont de faptul că Donald Trump nu este sau nu pare a fi tipul de om politic pe care să îl pună sub control sistemul. Deci probabil că va imprima politicii americane şi elementele personale. De exemplu, în campanie spune a că nu este atât de important că bombardezi ISIS, ci să îi tai sursele de finanţare. Este foarte posibil ca Donald Trump să ceară structurilor de securitate americane să facă o prioritate din acest lucru”, a mai spus pentru MEDIAFAX fostul preşedinte.

         Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că, în ciuda unor “accente din campanie”, politica americană va avea coerenţă prin unitatea dată de dominaţia Partidului Republican. “Cred că folosim latura pozitivă a acestei chestiuni şi să consolidăm ceea ce am realizat de-a lungul anilor în relaţiile noastre cu Statele Unite. Eu cred că şi relaţiile cu Europa, în ciuda unor accente din campanie, îşi vor păstra coerenţa în continuare, a spus pentru MEDIAFAX fostul preşedinte Iliescu.

          El a mai spus că, în timp, în SUA a existat o succesiune la putere a democraţilor şi republicanilor. ”Acum sunt republicanii şi în Senat şi în Cameră, dar şi preşedintele ţării. Din acest punct de vedere, este un element favorizant pentru unitatea de acţiune a americanilor. Iar noi faţă de Statele Unite trebuie să manifestăm şi deschidere şi înţelegere şi să consolidăm ceea ce avem. Sigur, există nişte semnale de anumită izolare a Americii, dar nu cred că aceste cuvinte de campanie electorală trebuie exagerate….”, a mai declarat pentru MEDIAFAX fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

          Fostul premier Victor Ponta a susţinut miercuri, într-o postare pe Facebook, că alegerea lui Donal Trump ca preşedinte al SUA nu este deloc un pericol pentru România – “cum tot ameninţă Propaganda”, ci este o oportunitate pe care ţara noastră o poate folosi.

        ”Opinia mea e clară – alegerea lui Trump nu este deloc un pericol pentru România – cum ne tot ameninţă Propaganda. Este oportunitate pe care putem să o folosim pentru binele nostru, dacă suntem în stare. Şi în România în 11 decembrie putem să facem politică pentru popor – sau să lăsăm <<Sistemul>> şi pe <<cioloşii>> săi să ne decidă viaţa pentru că <<ei ştiu mai bine>>! Aş vrea să cred că şi noi putem fi ca americanii!”, a scris Victor Ponta pe contul său de Facebook.

        El a reamintit, în context, şi de episodul Brexit. “«Politics must be about people» – a spus de multe ori Donald Trump în timpul campaniei sale – «Politica trebuie să fie despre oameni»! Nu despre ce «trebuie» sau despre cum «credem noi că e mai bine» sau despre «poporul e prost sau dezinformat şi nu înţelege ce trebuie să voteze» sau despre ce spun analiştii şi ce vor «instituţiile»! Cine nu a înţeles ce s-a întâmplat la Brexit nu înţelege nici acum. Şi nu va întelege nici în continuare – şi ma refer în special la Propaganda din România! Iar poporul american a fost de acord cu Trump şi l-a votat! Şi Poporul ştie mai bine întotdeauna ce trebuie făcut!”, a adăugat fostul premier.