Craiovean prins „gonind” cu 108 km/h pe Calea Severinului

0
623

Efectivele Poliţiei Rutiere din judeţul Dolj au participat la acest sfârşit de săptămână la o razie de amploare pe toate drumurile din judeţ în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie, totodată urmărindu-se şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. În cadrul acestor activităţi, un craiovean de 32 de ani a rămas fără permisul de conducere pentru trei luni şi a fost amendat cu 810 lei după ce a bătut recordul, fiind prins pe Calea Severinului din Craiova circulând cu 108 km/h. În total, oamenii legii au aplicat peste 150 de amenzi.

Poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi cei din cadrul Biroului Rutier Craiova au acţionat pentru prevenirea accidentelor cauzate de încălcarea regimului legal de viteză şi de neacordarea de prioritate vehiculelor. În plus, oamenii legii au avut în vedere şi conştientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care nu respectă regulile de circulaţie, cu precădere cele referitoare la traversarea străzii. Echipajele de la Rutieră au fost prezente pe principalele drumuri naţional-europene din judeţul Dolj, dar şi pe arterele din municipiul Craiova, în special în locurile unde au fost înregistrate frecvent evenimente rutiere. Mai mult decât atât, acţiunea a vizat şi identificarea conducătorilor auto care au folosit telefonul mobil fără dispozitiv de tip “ mâini libere” , dar şi identificarea pasagerilor autoturismelor care nu poartă centurile de siguranţă. „Ca urmare a abaterilor de natură contravenţională constatate au fost aplicate 150 sancţiuni în valoare de peste 13.500 lei, dintre care 30 pentru viteză neregulamentară, 7 pentru neacordare prioritate vehicule, 28 pietoni au fost sacnţionaţi pentru traversare neregulamentară, iar alte 9 amenzi au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranţă. Au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 12 permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare”, a declarat agent principal Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

În cadrul raziei, Mihaela Dragotă, de 23 ani, din comuna Podari, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism Opel pe strada Calea Bucureşti şi la breteaua de legătură cu bulevardul Decebal nu a respectat semnificaţia indicatorului “Cedează Trecerea” şi nu a acordat prioritate unui alt autoturism. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul în vederea suspendării.

La capitolul viteză, recordul l-a atins Nicolae Creţan, de 32 ani, din Craiova, depistat de poliţişti, pe Calea Severinului, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan cu viteza de 108 km/h. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei, iar perimsul de conducere i-a fost suspendat pe o perioadă de 90 de zile, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.