Agenţia Universitară a Francofoniei acordă burse de stagiu profesional

0
313


Studenţii înscrişi în ultimul an la studii universitare de licenţă sau masterat în cadrul universităţilor membre a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) din Europa Centrală şi de Est, pot aplica pentru o mobilitate de stagiu profesional pentru anul 2015. Acest stadiu se referă la consolidarea competenţelor necesare dezvoltării profesionale, promovarea integrării profesionale în regiunea de origine şi accesul tinerilor şi femeilor în funcţii de conducere. AUF acordă burse de stagiu profesional pentru o perioadă de 1-3 luni, iar mobilităţile se pot efectua în perioada mai-decembrie 2015. Scopul acestui stagiu este familiarizarea studenţilor cu mediul profesional ce corespunde cu studiile pe care le urmează, iar competenţele dobândite le vor ajuta pentru a se integra în plan profesional la finalizarea studiilor. Înscrierile se pot face începând cu data de 3 noiembrie 2014, data limită de transmitere a dosarului fiind 2 martie 2015 (ora 17.00).

ELIZA BOTNARI