Debutul oficial al noii stagiuni a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” a fost marcat, vineri seara, printr-un spectacol de gală plin de culoare şi sunet, o adevărată sărbătoare a artelor. Căci alături de păpuşari au venit tineri muzicieni ai Liceului de Arte „Marin Sorescu”, precum şi un invitat special: actorul Marcel Iureş, fondatorul şi directorul Teatrului ACT din Bucureşti – cu care, în perioada următoare, instituţia craioveană va avea un parteneriat artistic. Bucuros de revenirea acasă, Marcel Iureş s-a adresat publicului craiovean, care l-a primit cu ropote de aplauze. «Eu sunt produsul acestui oraş. Ce face doamna Adriana Teodorescu (n.r. – managerul Teatrului „Colibri”) cu dvs. s-a făcut şi cu mine, în urmă cu mai bine de 50 de ani. Şi îţi vine rândul să dai mai departe, următoarelor generaţii… Cam asta încercăm noi să facem acum», a spus actorul, după cum se ştie băileştean de origine şi un apropiat al Craiovei, al cărei Cetăţean de Onoare a şi devenit de curând.
Gândită ca o retrospectivă a stagiunii precedente – prima petrecută de Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” în noul sediu, din Calea Bucureşti nr. 56 –, reprezentaţia de vineri seara a reunit secvenţe din spectacole de succes ale instituţiei şi a fost prezentată ca o poveste în poveste, descoperită de copilul curios ce dă la o parte capacul cufărului magic.
Povestea poveştilor, pe acorduri muzicale live
Rând pe rând, din acesta au ieşit năstruşnicele personaje din „Eu sunt Shakespeare”, păpuşi, costume, decoruri şi fel de fel de elemente de recuzită din „Inimă de piatră”, „Sarea în bucate”, „Fata babei şi fata moşneagului”, „Răţuşca cea urâtă”, „Ursul păcălit de vulpe” ş.a. Nu o dată, povestea s-a mutat din scenă pe ecranul de proiecţie, unde mai micii şi mai marii spectatori au putut (re)vedea fragmente din „Autobuzul cu păpuşi” ori din Festivalul „Puppets occupy street”, care a acut loc în perioada 25 august – 1 septembrie.
Totul pe ritmurile live ale orchestrei şi corului elevilor Liceului de Arte „Marin Sorescu”, care, sub bagheta dirijorului Florian George Zamfir, au prezentat un colaj de piese pe cât de cunoscute, pe atât de îndrăgite. N-au lipsit „The Second Waltz” de Şostakovici, „In Noctem” – coloana sonoră din filmul „Harry Potter”, „Lux Aeterna (Requiem for a dream)” de Clint Mansell, nici „Derniere Danse”, melodia Indilei, cântăreaţa din Franţa cu origini algeriene şi indiene. Totodată, elevii liceului craiovean au adus în foaierul Teatrului „Colibri” o expoziţie de pictură, desene şi schiţe, care poate fi admirată şi zilele acestea.
Parteneriat onorant cu Teatrul ACT
«Ne-am dorit să prezentăm un spectacol pentru toată lumea – şi pentru cei mici, care să se bucure de poveste şi de păpuşi, şi pentru cei mari, care să capete curaj şi să păşească pe această scenă. Şi am oferit un exemplu: Liceul de Arte „Marin Sorescu” – un loc în care tinerii talentaţi pot să se dezvolte, pot să crească artistic. Pe mulţi dintre ei îi veţi revedea pe marile scene sau în mari expoziţii ale lumii», s-a adresat publicului Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Totodată, aceasta le-a spus celor prezenţi la spectacolul de gală că „începând din această stagiune, Teatrul ACT din Bucureşti va fi unul dintre partenerii noştri – ceea ce ne onorează – şi va gira ceea ce noi încercăm să facem: să vă aducem pe cât mai mulţi la teatru pentru a vedea pe această scenă lucruri care vă vor marca”.
A salutat publicul însuşi actorul Marcel Iureş, fondatorul şi actualul director al Teatrului ACT, după cum se ştie băileştean de origine şi un apropiat al Craiovei, al cărui Cetăţean de Onoare a şi devenit de curând. «Îl avem pe Marcel Iureş alături de noi. Într-un fel, se întoarce acasă şi era cazul să o facă. Ne bucurăm că se întâmplă aici, pe scena Teatrului „Colibri”», a mai spus Adriana Teodorescu. Bucuros de revenirea la Craiova, Marcel Iureş a declarat în faţa spectatorilor că se consideră „produsul acestui oraş” şi că, din tot ceea ce a învăţat, îşi doreşte să dea mai departe. «Sunt extrem de onorat să intru în marca acestui oraş, care cuprinde mulţi oameni foarte „grei”, care au dat multe lucruri senzaţionale şi care l-au pus pe harta lumii. După posibilităţi, am încercat să fac şi eu acelaşi lucru», a mărturisit actorul.
Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”:
«Gala de deschidere a stagiunii 2014-2015 am vrut să fie un moment foarte important, ca încă o piatră de temelie pentru ceea ce înseamnă că trebuie să construim în continuare. Şi cine îşi aminteşte ce s-a întâmplat la începutul fostei stagiuni şi parcursul acesteia vede că suntem în crescendo. Şi aşa o vom ţine! De ce acest spectacol mixt de gală? Pentru că eu cred că scena – ca şi sala – aparţine în egală măsură copiilor, tinerilor, poveştilor, păpuşilor, muzicii, literaturii, cinematografiei, fotografiei… Toate sunt arte pe care „Colibri” le reuneşte.
În această nouă stagiune vom avea o colaborare cu Teatrul ACT şi cu Marcel Iureş, directorul şi fondatorul acestuia, care în sfârşit se întoarce acasă – nu numai metaforic, ci… de-adevăratelea! Şi avem planuri pe termen lung. Teatrul ACT adună în jurul lui foarte mulţi tineri, foarte mulţi oameni talentaţi, exact ca noi. Eu cred foarte mult în acest parteneriat public-privat. Iar în opinia mea ACT este teatrul numărul unu din România, la ora actuală, vorbind despre teatrele private. Sunt convinsă că foarte mulţi copii, tineri şi părinţii lor vor vrea să vină să vadă spectacolele actorilor de la ACT. Acest parteneriat punctează foarte mult la ceea ce înseamnă imagine şi calitate. În acelaşi timp, demonstrează că se poate, doar să îţi doreşti!».
„Mi-ar plăcea să joc pentru copii, la un moment dat!”
– Domnule Marcel Iureş, cum este revenirea acasă?
– Revin mereu acasă, asta însemnând cu o frecvenţă de… o dată pe lună. Trăieşte mama mea, o am aici pe sora mea, am nepoata… Aşa că fiecare revenire e o bucurie.
– Cum v-a plăcut ce aţi văzut astă-seară pe scena Teatrului „Colibri”?
– Foarte mult! A fost o bucurie făcută copiilor, părinţilor… E o sală primitoare aici şi, în plus, bate o inimă imensă în clădirea asta – vorbesc de Adriana Teodorescu. Lumea asta arată bine, ceea ce înseamnă că teatrul îşi face treaba.
– Despre actorii acestui teatru ce părere aveţi? Cum aţi relaţionat?
– Sunt extrem de impresionanţi. Şi ei, şi toţi actorii care joacă pentru copii. Au ceva special în ei, ca oameni. Sunt ca nişte spirite… Oricum, au mai mult decât actorii de dramă sau, cum să le zic, actorii pentru oameni mari. Au ceva în plus. Mie îmi lipseşte această experienţă. Mi-ar plăcea să joc pentru copii, la un moment dat!
– Dacă tot sunteţi la Teatrul „Colibri”, poate…
– Da, nu se ştie!
– Ne puteţi dezvălui câte ceva despre parteneriatul ACT – „Colibri”?
– Teatrul ACT, cu ce are în buzunare şi în cap, va veni la Teatrul „Colibri”. Vom vedea cu ce frecvenţă – o dată pe lună, de două ori, nu ştiu… Se creează, practic, o legătură între ce jucăm noi la Bucureşti, într-o pivniţă, şi un alt spaţiu, un alt teatru, într-un alt oraş, cu o altă marcă – pe alocuri mai mare decât marca Bucureştiului. Şi din asta trebuie să iasă ceva. Vom vedea ce, nu se ştie niciodată la teatru!
– Este o provocare de ambele părţi…
– Da. Eu zic că o să fie bine. Înţeleg că una din ţinte este, aici, tineretul, care la Bucureşti vine masiv la teatru – cel puţin la mine, la ACT. Dacă îl putem face mai numeros şi aici, e un lucru formidabil. Cred că unul din cuvintele importante, cuvintele-cheie ale relaţiei noastre este căldura, emoţia. Dacă pot adăuga la căldura acestui spaţiu o linie, ca la termometru, e foarte bine! Cu cât suntem mai mulţi în emoţia aceasta, cu atât este mai bine şi oraşului, şi şcolilor… De la prichindeii de 5 ani până la studenţi, tuturor le face bine.
– Apropo de oraş… Craiova se străduieşte, prin acest gen de manifestări, şi prin altele, să demonstrează că merită titlul de capitală culturală europeană. Cum apreciaţi această iniţiativă?
– Este perfect valabilă. De ce nu? De ce să nu sperăm la aşa ceva? Şi chiar să şi muncim pentru treaba asta… Fiecare oraş, fiecare regiune are ceva al ei. Dacă am apucat-o pe calea asta, baza este să credem că vom reuşi. Să încercăm să ne cunoaştem mai bine, să ne punem în valoare unii pe ceilalţi şi toţi la un loc, istoria, lada de zestre a acestei regiuni. E o formă de a ne strânge la un loc, de a ne aduce aminte ce ceea ce uitaserăm că există aici şi, dacă ne luminăm un pic după un efort de câţiva ani, va fi o mare victorie. Să zicem la final: „Mă, muncirăm, mă, dar ieşi ceva!”.
– Vă face plăcere să vi se asocieze numele cu acest demers?
– Aş zice că e o datorie a mea. Vin la întâlnire cu un oraş căruia îi datorez aproape totul – naşterea, copilăria, şcoala de toate felurile, biblioteca, apoi marile întâlniri… Aşa ceva adaugă, nu scade din valoare în viaţa unui om…
