Sediul Primăriei Cluj şi locuinţa primarului, percheziţionate de DNA

0
340
Sorin Apostu

Mai multe percheziţii s-au desfăşurat, ieri, la locuinţa primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, care se afla la domiciliu. Percheziţiile la locuinţa edilului-şef au avut loc după ce acţiuni similare au fost făcute, ieri dimineaţă, şi la sediul Primăriei Cluj-Napoca, şi se pare că ar avea legătură cu licitaţia de atribuire a contractului de salubrizare a municipiului. Primarul Sorin Apostu a plecat cu o maşină, ieri după-amiază, de la locuinţa sa, declarând jurnaliştilor aflaţi în faţa casei, că „este o cercetare a DNA”. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a precizat că ieri dimineaţă, la Registratura Primăriei, a fost înregistrată o cerere de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se solicitau mai multe documente de la mai multe direcţii din cadrul instituţiei, fără a preciza despre ce fel de acte este vorba. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia de la sediul Primăriei Cluj-Napoca a fost făcută tot de procurorii DNA, care au  solicitat documente legate de mai multe licitaţii derulate de această instituţie în ultima perioadă. Ieri după-amiază, procurorii DNA au făcut verificări şi la cabinetul de avocatură al soţiei primarului din Cluj, Monica Apostu, afirmă surse judiciare, ulterior aceasta fiind dusă la sediul Direcţiei, pentru audieri.