Criteriile de încadrare în grad de handicap vor fi revizuite

0
319
Sulfina Barbu

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, marţi, că în prezent se lucrează la unificarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, admiţând că în procesul de reevaluare pot să apară şi „situaţii neplăcute”, pentru că nu există o revizuire a criteriilor. „Acum facem revizuirea criteriilor pentru persoanele cu handicap. Avem şi un grant din partea Băncii Mondiale, de 1.800.000 de euro, în baza căruia să facem şi revizuirea criteriilor şi centrele pilot pentru evaluare”, a spus Sulfina Barbu în faţa membrilor Comisiei pentru muncă a Senatului. Preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Locomotor din judeţul Sibiu, Marcela Brad, aflată într-un cărucior cu rotile, care a participat la şedinţa comisiei, a criticat faptul că, în prezent, nu există o evidenţă clară şi corectă a bolilor care duc la un handicap ireversibil. Ea a subliniat că, în cazul bolilor care duc la un handicap ireversibil, prin reevaluarea încadrării în grad nu se face decât să se risipească banii publici. Marcela Brad a dat ca exemplu reevaluarea persoanelor cu poliomielită, distrofie musculară progresivă şi amputaţii. „Această reexpertizare presupune costuri şi din partea persoanelor cu handicap, şi din partea statului, pentru plata medicului specialist, a medicului de familie, a serviciuliului de evaluare, a comisiei de evaluare şi a funcţionarilor”, a arătat Marcela Brad. Ministrul Muncii i-a răspuns că, la ora actuală, se fac demersuri astfel încât acele persoane care au handicap grav să nu mai intre în reevaluare. „Sunt convinsă că în cursul anului 2012 vom pune la punct sistemul şi o să se cunoască impactul aplicării Legii 448”, a precizat Sulfina Barbu. Ministrul a adăugat că au fost, totuşi, şi erori în sistem. „Trebuie să acceptăm şi erori, şi fraude, dar trebuie eliminate şi nu trebuie să sufere oamenii care au cu adevărat handicap”, a conchis Sulfina Barbu. Aproape 300 de persoane cu handicap din Sibiu, printre care personalităţi publice locale, au primit certificat de încadrare în grad de handicap în mod fraudulos, Comisia Superioară de Evaluare estimând că prejudiciul ajunge la zeci de milioane de lei, anunţa Ministerul Muncii.