S-a dublat numărul incendiilor de vegetaţie faţă de anul trecut

0
348

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj avertizează că lipsa constantă a precipitaţiilor şi nerespectarea măsurilor de prevenire au condus la creşterea semnificativă a incendiilor la vegetaţia uscată şi fondul forestier. “De la începutul acestui an, au fost înregistrate în judeţul Dolj 507 arderi necontrolate, foarte multe dintre acestea generând pagube şi la gospodăriile populaţiei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când am avut 239 de arderi necontrolate, putem spune ca numărul acestora a trecut de dublu, numai în ultima săptămână pompierii fiind solicitaţi să intervină la nouă astfel de situaţii, în urma cărora au ars aproximativ 200 hectare de vegetaţie”, a declarat plt. Cristian Dumitrică, din cadrul Biroului de presă al ISU Dolj. Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, pompierii fac apel la cetăţeni în vederea respectării măsurilor specifice de prevenire a incendiilor şi avertizează că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1000 – 2500 de lei.