Despre rolul pe care Consiliul Concurenţei îl poate avea în folosirea fondurilor europene

0
391

corina cretuComisarul european pentru politică regională Corina Creţu l-a primit la finele săptămânii trecute, la Bruxelles, pe preşedintele Consiliului Concurenţei din România, Bogdan Marius Chiriţoiu. Cei doi au discutat în principal despre rolul pe care Consiliul Concurenţei îl poate avea în folosirea fondurilor europene structurale şi de investiţii din perioada de programare 2014 – 2020.

          Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a declarat că existenţa unei concurenţe echitabile pe piaţa internă este o precondiţie esenţială pentru inovare şi dezvoltare economică. „Mă bucur că România a realizat progrese importante în acest domeniu şi tocmai de aceea am reuşit să ridicăm condiţionalităţile ex-ante în privinţa ajutoarelor de stat, România fiind primul stat membru căruia i se ridică aceste condiţionalităţi ex-ante. Astfel, Planul de Acţiune convenit cu autorităţile române şi serviciile Comisiei Europene poate fi considerat ca fiind îndeplinit”.

Consiliul Concurenţei este parte a acestui proces 

          Comisarul european Corina Creţu apreciază că şi în viitor Consiliul Concurenţei poate juca un rol important în facilitarea absorbţiei de fonduri europene în România prin colaborarea cu autorităţile de management. ,,Există proiecte cu finanţare atât din Fondul de coeziune, cât şi din Fondul european pentru dezvoltare regională, pentru care clarificarea situaţiei privind ajutorul de stat este esenţială. Cu cât se întâmplă mai repede acest lucru, cu atât România poate beneficia mai eficient de aceste fonduri. Consiliul Concurenţei este parte a acestui proces prin faptul că oferă asistenţă autorităţilor de management şi ministerelor de resort”, a mai precizat comisarul european pentru politică regională.

Un instrument specific

         În cadrul întâlnirii, înaltul oficial european a reamintit de oportunitatea pe care o au autorităţile române de a folosi TAIEX REGIO PEER 2 PEER,  un instrument specific, finanţat de Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană, care facilitează schimbul de experienţă între autorităţile de management ale Fondului european pentru dezvoltare regională şi cele ale Fondului de coeziune. Este un instrument utilizat şi de autorităţile de achiziţii publice din statele membre pentru a-şi îmbunătăţii expertiza prin schimburi de bune practice.