Ungaria ne-a învins…la handbal

0
340

Întâlnirea România şi Ungaria, din preliminariile Euro 2016 la fotbal, a fost prefaţată, la Debrecen, de un meci amical între echipele feminine de handbal ale celor două ţări vecine, câştigat de gazde cu 28-22. Marcatoarele echipei României au fost Nechita 6 goluri, Chintoan 5, Zamfir 4, Oltean 2, Buceschi, Băbeanu, Brădeanu, Hotea şi Elisei-Ardean, câte un gol. Din tabăra Ungariei s-a remarcat Anita Gorbicz, cu 12 goluri.  La pauză, Ungaria conducea cu 16-15, iar în minutul 40, rezultatul era egal, 19-19. Tricolorele au ratat apoi trei aruncări de la şapte metri, iar diferenţa s-a făcut pe final. .Antrenorul Gheorghe Tadici a convocat 28 de jucătoare pentru stagiul de pregătire în vederea participării la Campionatul European din luna decembrie, acestea fiind împărţite în două echipe. Astfel, lotul A a jucat cu Ungaria şi va întîlni şi Rusia, sîmbătă, la Oradea, iar lotul B are programate două partide amicale, tot cu Rusia, de asemenea la Oradea, vineri şi duminică. La turneul final al Campionatului European din Ungaria şi Croaţia, România va juca tot la Debrecen, în grupa B, cu Norvegia (7 decembrie), Danemarca (9 decembrie) şi Ucraina (11 decembrie).