Craiovenii nu vor mai plăti taxă pe apa de ploaie

1
1016

Municipalitatea craioveană intenţionează să scoată taxa pe apa meteorică, întrucât, potrivit primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, „este inadmisibil ca oamenii să plătească mai mult pentru apa meteorică decât pentru apa pe care o consumă de la robinet”.

Compania de Apă “Oltenia” (CAO) calculează, în prezent, cantitatea de apa meteorică preluată de reţeaua de canalizare prin înmulţirea cantităţii de apă acumulată din ploi, comunicată de Administrația Națională de Meteorologie, pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator, conform unei formule.

Potrivit primarului Craiovei, în acest sens, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din această lună va fi inclus un proiect de hotărâre prin care taxa va fi eliminată. „Din această lună, pe ședința CLM va figura scoaterea taxei pe apa meteorică. E inadmisibil ca oamenii să plătească mai mult pentru apa meteorică decât pentru apa pe care o consumă de la robinet. A plouat foarte mult în această perioadă. Pentru că la CAO s-a trecut pe profit, ne permitem acum să scoatem această taxă. Așadar asociațiile de proprietari și persoanele fizice nu vor mai plăti niciun leu, începând din noiembrie. Cred că este o veste așteptată de ani de zile de cetățeni”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

1 COMENTARIU

Comments are closed.