Prin intermediul unui proiect anual: școli din Unirea, Sadova, Castranova, Rojiște – dotate cu echipamente IT

0
635

În județele Dolj, Vâlcea, Iași și Vaslui, 15 școli din mediul rural au fost dotate cu calculatoare, imprimante, programe software și echipamente de rețelistică de care beneficiază, datorită Fundației Vodafone România, World Vision România și Technology_VOIS România, 1.734 de elevi și 490 de profesori.

Investiția se ridică la peste 80.000 de euro și face parte din programul  „Brighter Futures – A chance for a better tomorrow” derulat, în perioada septembrie 2020 – iunie 2021, în 15 școli gimnaziale din județele Dolj (Unirea, Sadova, Castranova, Rojiște), Iași, Vaslui și Vâlcea.

Obiectivul proiectului a fost digitalizarea unităților de învățământ din comunități rurale defavorizate prin dotarea lor cu echipamente IT și resurse educaționale, dar și furnizarea de educație non-formală sub formă de sesiuni de orientare în carieră și dezvoltare de abilități, susținute de 60 de voluntari Technology_VOIS pe teme precum tehnologia informației, managementul timpului, managementul conflictului, educație financiară și importanța educației. La cele 30 de sesiuni au participat peste 300 de elevi și profesori.

În cadrul aceluiași proiect, școlile au beneficiat și de donații de cărți (manuale și beletristică), dar și de truse medicale și truse de igienă conținând măști, dezinfectante și mănuși de unică folosință.

Proiectul a fost implementat de World Vision România și Technology_VOIS România, managementul proiectului fiind asigurat de Technology_VOIS, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

„Brighter Futures – A chance for a better tomorrow” este un proiect susținut anual de angajații Technology_VOIS, care se implică în activități de voluntariat precum: renovarea de săli de clasă, recondiționări ale infrastructurilor digitale și IT din școli, susținerea de sesiuni de educație pentru tehnologie și strângerea de fonduri pentru completarea bugetelor (conferințe interne pentru angajații Technology_VOIS – „Brighter Futures Talks”, licitații de sărbători).