Minor la volan, o urmărire în noapte și un accident

0
536

Azi-noapte, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada General Doctor Ion Cernătescu.
Întrucât conducătorul acestuia nu a oprit şi a mărit viteza de deplasare, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind solicitat sprijinul mai multor echipaje de poliţie.
La intersecţia dintre străzile Păltiniş şi Fraţii Goleşti, cel în cauză a pierdut controlul volanului şi a lovit un autoturism care se afla parcat în zona respectivă, fiind apoi imobilizat de poliţişti.
Astfel, conducătorul a fost identificat în persoana unui minor de 16 ani, din Craiova, iar în autoturism au mai fost identificaţi alţi doi minori, de 15 şi 16 ani, ambii din Craiova.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, iar persoanele identificate de poliţişti au fost conduse la sediul secţiei pentru continuarea cercetărilor.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea lămuririi stării de fapt.