A şaptea amânare în dosarul în care se judecă cererea de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă

0
387

Tribunalul Prahova a dat, ieri, un nou termen în care se judecă cererea de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Ploieşti pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care fostul deputat este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ghitateamnet2Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că termenul în care se judecă cererea DNA de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă a fost amânat şi că audierea prin videoconferinţă nu a fost posibilă întrucât judecătorul din Serbia este în concediu de odihnă.

       ”S-a acordat un nou termenul de judecată pentru 19 septembrie 2017, ora 11, pentru audierea inculpatului. Nu s-a putut desfăşura videoconferinţa întrucât instanţa din Serbia a comunicat că judecătorul desemnat să participe la procedură este în concediu de odihnă până pe 15 septembrie”, a declarat Anton.

          Aceasta este cea de-a şaptea amânare în acest caz. Cererea de arestare preventivă a fost făcută în dosarul denumit “Hidro”, în care Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este cercetat, alături de alţii, pentru că ar fi deturnat banii primiţi pe un contract de extindere a canalizării oraşului Comarnic-Prahova, în valoare de 10 milioane de euro.

          Anchetatorii susţin că Sebastian Ghiţă, alături de alţii, a sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu în accesarea şi primirea fondurilor europene.