Semnal de alarmă în Dolj: cazuri multe de Boală Diareică Acută

0
700

Judeţul Dolj se confruntă cu o situaţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte Boala Diareică Acută (BDA). Conform Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, peste 80 de doljeni au ajuns la spital, în ultima săptămână, prezentând simptome, cei mai mulți dintre pacienți fiind copii cu vârste până la un an.   

 

 

 Situaţia este destul de gravă, foarte multe cazuri necesitând internarea în spital. „În cadrul activităţii de supraveghere şi control a BDA, care se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 1 iunie – 31 octombrie, în săptămâna 26/2024, în judeţul Dolj au fost diagnosticate 83 cazuri cu BDA, din care 18 de medicii de familie. Au fost internate în spital 74 de cazuri, dintre care 34 infirmate şi 40 confirmate: 36 cu etiologie neprecizată, patru cu etiologie precizată – două Rotavirus, unul Giardia şi unul alţi agenţi. Nu s-au înregistrat decese la grupa de vârsta <1an. Nu s-au raportat cazuri suspecte de sindrom hemolitic uremic (SHU). Grupele de vârstă cele mai afectate au fost 0-1 ani (26 cazuri), 1-4 ani (25 cazuri) şi 15-64 ani (13 cazuri). La nivelul laboratoarelor din judeţ s-au lucrat un număr de 713 probe, din care 263 coproculturi (patru pozitive – două Rotavirus şi două alţi agenţi) şi 450 ex. coproparazitologice (două pozitive – Giardia)”,  precizează DSP Dolj.

Recomandări pentru sezonul estival

Pentru a preveni bolile diareice acute, trebuie respectate reguli stricte de igienă și conduită:

  • Una dintre cele mai importante măsuri este spălarea mâinilor în mod frecvent.
  • Respectarea unui regim alimentar echilibrat.
  • Verificarea calității apei potabile.
  • Consumul de suplimente pe bază de probiotice.
  • Fructele și legumele trebuie spălate temeinic.
  • Evitarea consumului bucatelor insuficient tratate termic.
  • Evitarea consumului de lapte nepasteurizat.
  • Pentru a preveni contaminarea altor membri ai familiei, trebuie dezinfectată temeinic toaletele și menținerea strictă a igienei.
  • Când călătoriți este indicat să nu consumați apă neîmbuteliată.
  • Evitați consumul de carne insuficient gătită, pește, fructe de mare, salate de crudități dacă nu cunoașteți condițiile în care au fost preparate.